Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deţinuţii care mai au puţin până la liberare sunt aşteptaţi mâine la târgul de job-uri

Publicat in Adevarul, luni 28 noiembrie 2011 ·

Peste 100 de persoane private de libertate de la penitenciarele Brăila, Galati şi Penitenciarul de Minori şi Tineri Tichileşti vor participa marţi, 29 noiembrie, la un târg de locuri de muncă. Evenimentul va fi organizat la sediul penitenciarului Brăila, începând cu ora 10.00.

Târgul este destinat în special deţinuţilor care se vor elibera în curând din penitenciar. Ei au ocazia ca în cadrul acestui eveniment să afle care sunt cerințele de pe actuala piaţă a muncii și vor discuta cu angajatorii despre posibilitatea de a-şi găsi un loc de muncă la eliberare.

Locurile de muncă oferite sunt oferite de 13 firme în domenii precum: construcţii, servicii de utilitate publică, confecţii, alimentaţie public şi agricultură.

"În cadrul acestui târg, persoanele private de libertate vor avea ocazia să afle ce presupune piața actuala piață a muncii ca să fie familiarizaţi, la eliberare, cu realităţile pieţii muncii în situaţia economică actual. Este foarte important pentru ei să vorbească direct cu angajatorii, să afle care sunt exigențele unui loc de muncă și să vadă dacă pot oferi ceea ce se cere. Este un moment prielnic pentru ei să-şi facă o autoevaluare pentru a descoperi dacă sunt sau nu pregătiți să revină în societate", a spus Camelia Tancău, președintele executiv al CRED.

Târgul de locuri de muncă este doar o mică parte a proiectului "Tranziţia spre libertate prin Centre Regionale de Incluziune Socială", desfăşurat de CRED.

În cadrul proiectului, peste 4000 de deţinuţi din regiunile Bucureşti-Ilfov, Nord -Vest, Centru, Sud- Muntenia şi Sud-Est vor fi susţinuţi în procesul de reinserţie socială astfel încât procentul de recidivă să fie cât mai scăzut.

Obiectivul principal al proiectului este creşterea şanselor de inserție în comunitate și pe piața muncii prin realizarea de programe integrate de pregătire pentru liberare cum ar fi cursuri

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un protestatar s-a urcat pe sediul Înaltei Curți, după decizia desființare a hotârârii luate de Curtea de Apel Ploiești

HotNews acum 11 ore
Un protestatar s-a urcat pe sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție, vineri, după decizia instanței de a desființa hotărârea luată joi de Curtea de Apel Ploiești în privința alegerilor prezidențiale din 2024, arată imaginile difuzate de Digi 24.

Bogdan Peșchir, finanțatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, va fi eliberat din arest

HotNews acum 10 ore
Bogdan Peșchir, acuzat că a dat peste 960.000 de dolari în schimbul voturilor pentru Călin Georgescu, va fi pus în libertate printr-o decizie luată vineri seară de Tribunalul București. Omul de afaceri a fost arestat preventiv în 21 martie în dosaru

Donald Trump a plecat spre Roma pentru funeraliile Papei Francisc. Este prima călătorie în străinătate din mandatul său

HotNews acum 7 ore
Președintele american Donald Trump a decolat vineri spre Roma, unde el și soția sa Melania vor asista sâmbătă la funeraliile Papei Francisc, alături de lideri din lumea întreagă, relatează AFP, conform Agerpres. Președintele american este așteptat s

Superliga: Oţelul Galaţi a învins Sepsi OSK, scor 3-0, în play-out

News.ro acum 6 ore
Formaţia Oţelul Galaţi a învins, vineri seară, în deplasare, cu scorul de 3-0, echipa Sepsi OSK, în etapa a şasea a play-out-ului Superligii. Golurile au fost marcate de Teles (11-penalti) şi Tănasă (33, 80). Sepsi: Niczuly – Oteliţă, Ninaj, Haruţ,

Ciolacu: Ponta, nu te poţi da mare suveranist după ce ai făcut grămezi de bani ca şi ″consilier‟ pentru conducerile altor ţări / Cel mai jenant, să te prezinţi pe Tik Tok mare iubitor al ţării, când de 10 ani ţi-ai omorât timpul pe terenurile de golf

News.ro acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu, preşedinte al PSD, îl atacă vineri pe candidatul independent la alegerile prezidenţiale Victor Ponta, arătând că nu te poţi da mare suveranist după ce ai făcut grămezi de bani ca şi ″consilier‟ pentru conducerile altor ţări

Viktor Orban susține că Donald Trump i-a sugerat să scoată Ungaria din UE

HotNews acum 10 ore
Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, i-a oferită o replică omologului polonez, Donald Tusk, și susține că nu intenționează să scoată țara din UE, ci vrea ca el și alți politicieni conservatori să transforme blocul comunitar pentru a fi „din nou ce

Ministerul Finanţelor: România a avut în primele trei luni un deficit bugetar de 2,28% din PIB, adică 43,66 miliarde lei, faţă de 2,04% din PIB în primele trei luni din 2024

News.ro acum 10 ore
Execuţia bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2025 s-a încheiat cu un deficit de 43,66 miliarde lei, respectiv 2,28% din PIB faţă de deficitul de 35,88 miliarde lei, respectiv 2,04% din PIB aferent celor trei luni ale anului

Ioan Suciu, noul președinte al Federației Române de Gimnastică

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Ioan Suciu, (47 de ani) medaliat la Mondiale, Europene și Jocuri Olimpice, a câștigat, vineri, alegerile pentru funcția de președinte al Federației Române de Gimnastică (FRG) din cadrul Adunării Generale desfășurate la Casa Olimpică din Capitală la

UPDATE - O femeie a murit şi doi copii sunt în stare gravă, în urma unui accident de circulaţie produs în judeţul Arad - FOTO

News.ro acum 12 ore
O femeie şi doi copii au rămas încarceraţi în urma unui accident de circulaţie produs în judeţul Arad. Femeia a fost declarată decedată de către echipajele medicale, copiii fiind transportaţi la spital în stare gravă. UPDATE: ISU Arad a precizat că

UPDATE - Protest la sediul ICCJ - Un bărbat s-a urcat pe acoperiş, refuzând să coboare/ Mai multe persoane s-au aşezat pe carosabil, blocând traficul rutier/ Makaveli şi Silvestru Şoşoacă, duşi la Poliţie după un conflict

News.ro acum 8 ore
Un bărbat s-a urcat, vineri, pe acoperişul sediului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), refuzând să coopereze cu autorităţile şi să coboare. Acolo se află echipe de negociatori care discută cu el, dar şi echipaje ISU. Totodată, mai multe pe

Vremea

București
acum

14°
sâm.

13°/24°
dum.

12°/15°
lun.

7°/18°
mar.

6°/18°
Iasi
acum

14°
sâm.

10°/19°
dum.

5°/15°
lun.

5°/17°
mar.

5°/20°
Constanta
acum

14°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/13°
lun.

9°/12°
mar.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/12°
lun.

5°/18°
mar.

8°/19°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/21°
dum.

8°/15°
lun.

11°/19°
mar.

8°/21°