Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Clubul „super-europenilor”, un pact de stabilitate pentru elite. Bruxelles-ul spune „non"

Publicat in rfi, luni 28 noiembrie 2011 ·

Pentru a salva moneda unică, Franţa şi Germania îşi finalizează discuţiile pentru a defini un nou pact de stabilitate europeană, mai sever faţă de statele membre decât precedentul. Trebuie spus, de altfel, că precedentul pact de stabilitate nu a fost practic niciodată respectat. Noul pact ar urma să fie prezentat la Consiliul European din 9 decembrie.

Vasile Damian:

Destinat iniţial tuturor celor 27 de membri ai Uniunii, noul pact de stabilitate ar putea fi adoptat doar de statele din Zona Euro sau chiar şi numai de un grup restrâns de ţări. Potrivit surselor citate de presa germană, pe lângă Franţa şi Germania, care pregătesc acest pact, Olanda şi Finlanda ar sprijini ideea. Răspunsul politic al Parisului şi Berlinului în faţa crizei datoriilor prevede crearea unui club al „super-europenilor” care să includă în primul rând cele şase ţări din Zona Euro care mai beneficiază de nota triplu A dată de agenţiile de rating - celor patru citate înainte li s-ar adăuga deci Austria şi Luxemburgul.

Aceste ţări şi-ar impune mai multă rigoare financiară, controale mai stricte şi reforme structurale în profunzime. Autorităţile europene ar putea deci supraveghea mai îndeaproape bugetele acestor state, iar cele care nu respctă regulile ar urma să fie sancţionate „cu adevărat”, a promis ministrul francez al bugetului. Aceste reguli stricte vor fi aşadar propuse, într-o primă etapă, tuturor celor 17 membri ai Zonei Euro. Cei care le refuză vor trebui să tragă singuri concluzile cu privire la apartenenţa lor sau nu la Zona Euro, avertizează o sursă guvernamentală franceză citată de ziarul Le Figaro.

Avantajul acestui nou pact este că el ar fi aplicabil foarte repede - se evocă începutul lui 2012 - întrucât nu ar necesita o anevoioasă revizuire a actualelor tratate europene în vigoare. Putem deci spune că se schiţează, cel puţin la Paris şi Berlin, o Europ

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 19 minute
Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum o ora
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 5 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Tenis: Jaqueline Cristian s-a calificat în optimi la Iaşi Open

News.ro acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat, marţi, în optimile turneului WTA 250 Iaşi Open. Jaqueline Cristian (27 de ani, locul 51 WTA), favorita numărul 2 a turneului, a dispus de rusoaica Daria Lodikova (29 de ani, locul 415 WTA)

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 4 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum o ora
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum 3 ore
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 5 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

MApN România își menține angajamentul pentru Ucraina, în strânsă coordonare cu NATO și UE

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul Apărării Naționale, Liviu-Ionuț Moșteanu, a avut marți, 15 iulie, o întrevedere, la sediul MApN, cu ambasadorul Ucrainei în România, E.S. Ihor Prokopchuk. Discuțiile au vizat situația de securitate din regiunea Mării Negre, implicațiile ră

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Vremea

București
acum

27°
mar.

20°/33°
mie.

18°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
Iasi
acum

24°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
Constanta
acum

27°
mar.

20°/32°
mie.

20°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

16°/28°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

26°
mar.

20°/32°
mie.

19°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°