În numele niciunei cauze nobile nu este jus­tă cheltuirea fără discernă­mânt şi fără control a fondu­rilor publice. O raţiune de ge­nul “merge şi aşa”, care nu poate funcţiona la nesfâr­şit, nu dăunează numai bu­ge­tului public, ci contribuie la demonetizarea acelei cau­ze nobile. Un exemplu relevant îl reprezintă, acum, scandalul generat de promulgarea Legii 410/2011, prin care a fost adoptat un amen­dament la O.U.G. 80/2010, potrivit căruia în 2012 nu se va mai plăti indemnizaţia pentru luptătorii în Revoluţie şi nici pentru urmaşii eroilor-martiri. Decizia, luată de Executiv în con­cordanţă cu măsurile de austeritate la care obligă contextul macro, dar mai ales cel micro­economic, ar fi necesitat, însă, nuanţări, pen­tru că, în forma actuală, creează nedreptăţi, de­rută şi tensiuni. Nuanţarea s-ar fi putut face ple­când de la o selecţie corectă şi drastică a ce­lor care, într-adevăr, merită aceste fonduri de la bu­ge­tul de stat, de fapt, care merită însuşi sta­tu­tul în numele căruia le primesc.

Însă în toţi aceşti ani de când statul acordă aceste indemnizaţi, nimeni nu şi-a pus vreodată, oficial, problema dacă numărul ofi­cial al revoluţionarilor reflectă corect reali­tatea, dacă toţi oamenii numiţi revoluţionari au participat, într-adevăr, la Revoluţie. Cu mici excepţii, nici asociaţiile de revoluţionari nu au fost interesate de exerciţiul unei autoevaluări şi epurări ale celor care, prin simpla lor prezen­ţă nejustificabilă în componenţa acestor asocia­ţii, demonetizează şi meritele celor care, într-ade­văr, au participat la Revoluţie. Dacă în­cerci, acum, să afli numărul real al revoluţio­narilor care beneficiază de aceste indemnizaţii la care Executivul şi-a propus să renunţe de anul viitor – la instituţiile care ar trebui să-l aibă conta­bili­zat şi făcut public, cum este, de exem­plu, Se­cre­ta­ri­atul de Stat Pentru Problemele Revolu­ţio­na­ri