Finala din 7 mai 1986 de la Sevilla reprezintă cea mai mare performanţă pe plan european a vreunei echipe româneşti: Steaua câştiga finala Cupei Campionilor Europeni în faţa Barcelonei (0-0 şi 2-0 la penalty-uri). O minge semnată de elevii lui Emeric Ienei la vremea respectivă se vinde acum cu 3.000 €. Finala din 7 mai 1986 de la Sevilla reprezintă cea mai mare performanţă pe plan european a vreunei echipe româneşti: Steaua câştiga finala Cupei Campionilor Europeni în faţa Barcelonei (0-0 şi 2-0 la penalty-uri). O minge semnată de elevii lui Emeric Ienei la vremea respectivă se vinde acum cu 3.000 €.
Aşa cum sună şi-n anunţ, mingea este din 1986, a fost folosită în finala de la Barcelona şi e semnată de toţi fotbaliştii Stelei care au adus cel mai mare trofeu european în România: “Minge de fotbal cu semnături reale din 1986, de la Cupa Campionilor Europeni”.
Chiar şi aşa, mingea “istorică” n-a stârnit curiozitatea vreunui fan. Doar 10 vizualizări a strâns licitaţia de când a fost “urcată” pe site-ul specializat în astfel de vânzări. Iubitor al fotbalului şi fan înrăit al roş-albaştrilor, un dornic cumpărător şi-a arătat indignarea vizavi de mica avere - 3.000 de euro - pe care ar trebui s-o scoată pentru a intra în posesia mingii.
“De ce e aşa scumpă, frate???”, sună reacţia acestuia, la scurt timp după ce produsul a fost pus în vânzare.
Şi semnăturile rapidiştilor sunt scoase la licitaţie. O minge semnată de Ovidiu Herea şi compania în actuala ediţie de campionat se vinde cu 1.200 de lei. Ce-i adevărat, rapidiştii sunt la mai mare căutare decât roş-albaştrii, dat fiind numărul impresionant de vizitatori care au accesat site-ul licitaţiei.
Citiţi în Libertatea de duminică totul despre obiectele uitate din Muzeul Sportului