Uşile antifonate ale biroului lui Emil Boc n-au putut opri zbieretele prin care acesta îi reproşa secretarului general al Guvernului, Daniela Andreescu, că a feştelit rău de tot imaginea Cabinetului şi a PDL. Omeneşte, îl înţeleg pe Boc. Copleşit de scandaluri de corupţie la vârf din administraţia şi partidul pe care le păstoreşte sau barem îşi închipuie că le păstoreşte, numai de isprăvile Andreeascăi - care şi-a cadorisit familia cu spaţii şi funcţii prin RAAPS, ba, prinsă cu mâţa-n sac, n-a avut cel puţin bunul simţ de a demisiona ea însăşi - nu mai avea nevoie. Ceea ce e imposibil de acceptat, ca şi în cazul primarului Clujului şi în atâtea altele, e întârzierea cu care Boc a reacţionat. Greu de presupus că e atât de aerian, încât habar n-are ce se petrece în curtea sa (de altfel, chiar Traian Băsescu l-a dat de gol că primea de mult timp suficiente informaţii de la SRI). Mai curând, Boc e prizonierul unei găşti pe care n-a avut-o şi n-o are nici acum sub control, pixul său fiind bun doar la contrasemnarea actelor prin care se scurg banii publici, inclusiv cei din fondul de rezervă neruşinat de mare. Cucurigelile sale prind doar la fraieri, atunci când câte o trompetă gen Petru Călian (îl ştiţi, deputatul care se documenta profund prin bordeluri, spre a face un proiect de lege privind prostituţia) declară pe la TV, după revocarea Danielei Andreescu, că e “o decizie administrativă, luată de premier corect şi la timp”. “Corect şi la timp”, dar doar după ce vuia opinia publică.

Altminteri, Guvernul a aprobat proiectul de Buget. Fireşte, ministerele doamnelor Udrea şi Boagiu se scaldă în bani, pentru “mari investiţii şi locuri de muncă” din declaraţii sforăitoare, în timp ce Educaţia, Munca, Agricultura sau Justiţia fluieră a pagubă. Ca într- o scenetă proastă, Boc zice că a mai tăiat din alocările iniţiale ale Preşedinţiei (vezi, Doamne, şi preşedintele e