Judecătorii Tribunalului Cluj au hotărât ca Radu Bica, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, suspendat din funcţie, să rămână în arest. Bica a fost trimis în judecată pentru luare de mită.
În 31 octombrie, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj Radu Bica a fost reţinut de procurorii DNA, în urma unui flagrant, şi apoi arestat preventiv, fiind acuzat de luare de mită. Ulterior, Bica a făcut recurs la decizia arestării preventive, iar, în 11 noiembrie, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au respins contestaţia acuzatului.
Prefectul judeţului Cluj, Florin Stamatian, a emis ordinul de suspendare din funcţia de vicepreşedinte a Consiliului Judeţean a lui Radu Bica, după ce a primit de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie decizia de respingere a recursului făcut de Bica la măsura arestării preventive.
Vineri, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj Radu Bica, suspendat din funcţie în urma arestării preventive, şi femeia de afaceri Aspazia Droniuc au fost trimişi în judecată de procurorii DNA Cluj, pentru fapte de corupţie.
Conform procurorilor DNA Cluj, Radu Bica a fost trimis în judecată pentru luare de mită, iar Aspazia Droniuc pentru dare de mită.
Celelalte persoane cercetate în dosar - avocatul Bogdan Aldea şi Robert Droniuc - au fost scoase de sub urmărire penală.
Dosarul va fi judecat de Tribunalul Cluj.
Potrivit DNA, în cursul lunii octombrie 2011 Radu Vasile Bica ar fi acceptat oferta a două persoane de a primi suma de 25.000 de euro pentru ca, în calitatea sa de vicepreşedinte al Consiliului judeţean Cluj, să le furnizeze informaţii obţinute în virtutea funcţiei şi, astfel, să faciliteze câştigarea unei licitaţii privind serviciile de mentenanţă pe stadionul Cluj Arena pentru anul 2012.
În 14 noiembrie, purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voine