* până atunci, Primăria trebuie să găsească o soluţie pentru construirea unei noi surse de producere a energiei electrice şi termice * primarul Simionescu spune că în 2- 3 luni va decide, împreună cu CLM Brăila, drumul pe care îl va urma municipalitatea pentru realizarea acestui lucru
Deşi CET-ul din Brăila mai poate funcţiona în actualele condiţii până în 2013, administraţia locală încearcă din răsputeri să găsească soluţii pentru a produce pe viitor, într-o formă sau alta, agent termic mai ieftin şi cu pierderi cât mai puţine.
Primarul Aurel Simionescu a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că şi-a propus ca în 2-3 luni Primăria Brăila să aibă o viziune asupra modalităţii de rezolvare a problemei CET-ului, în contextul în care şi de la nivel central există deschidere în acest sens: "CET Brăila are până în 2013 autorizaţiile necesare de funcţionare, inclusiv certificatele verzi pentru poluare. Ideea e că trebuie să modernizăm, să facem ceva pentru această sursă. Am discutat şi marţi, la Bucureşti, pe tema asta, în 12- 13 decembrie vom avea o prezentare în capitală. Eu am cerut ca în decembrie să avem pregătită o hotărâre CLM care să permită concesionarea acestui serviciu, dacă va fi cazul. În 2- 3 luni ar trebui să ne hotărâm asupra modalităţii în care vom face un anumit tip de parteneriat, ca în 2012 să începem să lucrăm la o nouă sursă de energie electrică şi termică", a comentat primarul Aurel Simonescu. Acesta a mai adăugat că important pentru Brăila este să se realizeze o sursă care să producă energie electrică în primul rând şi apoi energie termică, cu costuri şi pierderi cât mai puţine: "Noua sursă ar trebui să facă energie electrică şi, în subsidiar, termică. De la posibilii investitori noi am cerut trei lucruri mari: să fie cel mai mic preţ posibil la energia termică deoarece asta îl interesează pe cetăţean, să aibă surse altern