A trecut şi asta. Au căzut ele imperii, coroane puse una peste alta şi lumea tot a mers mai departe, ca să nu mai spun că schimbarea regilor este bucuria nebunilor. Deci nu numai că nu a murit nimeni, dar s-a mai şi bucurat cineva şi chiar mai mulţi decât câţiva nebuni. Sunt mulţi cei care îşi freacă mâinile cu mulţumire.
Îmi amintesc filozofia unui banc cu ţăranul ungur căruia îi mor pe rând găinile, caprele, oile, porcii, iar el de fiecare dată spune cu detaşare “lasă, pe câmpie la Mohacsi au fost pierderi şi mai grele. “
Deci, o batistă în colţul ochilor pentru pesedeii olteni care după ce l-au încurajat pe Geoană, prin vocea Priotesei, să nu se lase că îi sunt alături la bine şi la rău, cum îi căzu capul, cum dădură dosul în bătătura toa’şilor care îl scurtară de cap. De aici prima concluzie:
Să mergem mai departe cu lecţiile de învăţat. PSD, partidul care se vrea o variantă democratică la actualul stat dictatorial, când l-a judecat pe Geoană prin anumite comisii de integritate, a uitatără să îi dea voie să se apere şi îl giudecă în contumacie. Că aşa e în PSD. De aici, lecţia :
2. Democraţia este un principiu fundamental al partidelor din România mai ales al celor care şi au cuvântul inclus în titulatură, iar acest principiu se declară peste tot, dar nu se aplică nicăieri.
Domnul Geoană a crezut că prietenii sunt pe viaţă. A crezut că dacă este numărul doi în stat acum (la momentul judecăţii), va fi numărul doi pe viaţă, pentru că aşa i-a ghicit o dăbuleancă în bobii de lubeniţă pe când era scăldat în copaie. Nici scăldatul în copaie, nici prietenii de peste Auchan (aşa se spune mai nou în Craiova la ocean, văr cu cocean) nu l-au ţinut în scaun, de aici lecţia:
3. Nu face şpagatul mai mult decât te ţin nă-dragii prieteni, rişti să păţeşti ce a păţit Ioan Vodă, oricât de cumplit ai fi. Bonus: nu vă mai scăldaţi în copaie da