Mircea Geoana, fostul presedinte al Senatului, le-a multumit colegilor sai pentru onoarea de a-i conduce, timp de trei ani, le-a dat sfaturi si, nu in ultimul rand, si-a cerut scuze pentru toate greselile pe care le-a facut in timpul in care a condus sedintele Senatului.
In plus, Geoana a anuntat ca nu va participa la votul privind noul presedinte al institutiei.
"Vreau sa va multumesc ca si atunci cand discutiile au fost incandescente, tonul discutiei a ramas civilizat. Cred ca am reusit ca impreuna sa ramanem un loc serios. Vreau sa va rog in timpul care mai ramane din actualul mandat ca, indiferent pe cine veti alege, sa incercati si sa incercam sa nu cadem in acea mocirla si acea patima care discrediteaza pe toata lumea", le-a spus Mircea Geoana senatorilor care urmeaza sa-i desemneze succesorul.
Fostul presedinte al Senatului i-a indemnat pe colegii sai sa pastreze Romania "pe un drum democratic si civilizat" si sa continue sa-l cheme pe primul ministru "sa dea socoteala in fata Parlamentului".
"Va rog din inima sa nu abandonati lupta. Pentru salvarea democratiei parlamentare, avem obligatia de a pastra Romania pe un drum democratic si civilizat. Personal, raman prietenul dumneavoastra, voi continua sa ajut cu puterile mele aceasta institutie. Ii urez succes de pe acum succesorului meu, indiferent de culoarea politica", a adaugat Mircea Geoana.
Geoana: Romania este contra cronometru
Fostul senator PSD si-a cerut, in continuare, scuze pentru toate greselile facute. "As vrea sa ma scuzati, in final, pentru greselile pe care le-am facut. Daca am suparat pe cineva, daca direct sau indirect am jignit pe cineva, va rog sa ma scuzati. A fost probabil un exces de zel sau un exces de politica", a mai spus acesta.
Anuntand ca nu-l va vota pe noul presedinte al institutiei parlamentare, Geoa