Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Teroriştii printre noi“, cu „Adevărul“

Publicat in Adevarul, luni 28 noiembrie 2011 ·

Vineri, 9 decembrie Volumul „Teroriştii printre noi“ va fi distribuit cu ziarul „Adevărul“, la preţul de 14,99 lei (ziar + carte).

În luna decembrie, cărţile din seria dedicată Revoluţiei, de la Editura Adevărul, vor fi distribuite vinerea, împreună cu ziarul, la preţul de 14,99 lei, după cum urmează: 9 decembrie - „Teroriştii printre noi", 16 decembrie - „Crimele Revoluţiei", şi 23 decembrie - „Sfârşitul Ceauşeştilor".

Cel mai nou volum din serie, „Teroriştii printre noi" (cu subtitlul „Adevărul despre ucigaşii Revoluţiei"), a fost lansat în cadrul celei

de-a 18-a ediţii a Târgului Internaţional Gaudeamus - Carte de învăţătură, care s-a încheiat duminică la Pavilionul Central Romexpo. „Teroriştii printre noi" este al treilea volum din seria despre Revoluţia română, iniţiată de Grigore Cartianu, redactor-şef al cotidianului „Adevărul", şi apărută în Colecţia „Bestseller Adevărul", din care mai fac parte „Sfârşitul Ceauşeştilor" şi „Crimele Revoluţiei". Toate volumele, inclusiv „Teroriştii printre noi", pot fi găsite în librăriile „Adevărul" din întreaga ţară.

Coadă la autografe

Lansarea a avut loc în prima zi a târgului şi au fost prezenţi Peter L. Imre, director general al Adevărul Holding, regizorul Radu Gabrea şi omul de televiziune Radu Moraru. De asemenea, au vorbit despre demersul lor jurnaliştii care au lucrat la această carte: Grigore Cartianu, redactor- şef al cotidianului „Adevărul", Andrei Crăciun, Mihai Voinea şi Cristian Delcea.

Personalităţi şi oameni simpli au trecut în cele cinci zile, cât a durat târgul, pe la standul Adevărul să cumpere cartea şi să primească un autograf. Actorii Florin Piersic şi George Mihăiţă, scriitorul Tudor Octavian sau Sorin Ovidiu Bălan s-au oprit pentru o semnătură pe volumul „Teroriştii printre noi".

În cursul zilei de joi, la stand şi-a făcut apariţia şi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Război în Gaza, ziua 245. Patru ostatici israelieni au fost salvaţi de armată

Press Alert acum o ora
< figure id="attachment_514447" style="width: 640px" class="wp-caption alignnone"> Foto: arhivă Forțele israeliene au salvat sâmbătă patru ostatici în viață din centrul Fâșiei Gaza, a declarat armata, potrivit The Guardian. Cei patru ostatici, trei

Cod portocaliu de grindină, vânt şi descărcări electrice în Capitală

Mediafax acum 11 minute
Avertizarea Cod portocaliu, în vigoare până la ora 16.30, vizează municipiul Bucureşti. Potrivit ANM, se vor semnala grindină de dimensiuni medii, frecvente descărcări electrice şi intensificări ale vântului. Anterior, meteorologii au emis o avertiz

Proprietarul câinelui care a mușcat o mamă și pe fetița ei într-un parc din București a fost reținut

Ziare.com acum 59 minute
Proprietarul câinelui care a mușcat, joi, 6 iunie, o mamă și pe fetița ei în parcul Cișmigiu din Capitală a fost reținut de polițiști, susțin surse pentru g4media.ro. Potrivit acestora, suspectul urmează să fie prezentat procurorului pentru luarea m

Trei moldoveni au fost arestaţi în Franţa sub suspiciunea că au desenat sicrie pe ziduri însoţite de cuvintele „soldaţi francezi în Ucraina”

HotNews acum o ora
Trei persoane din Republica Moldova au fost reţinute şi plasate în arest la Paris, fiind suspectate că au aplicat pe ziduri şabloane de tip graffiti ce reprezintă sicrie, însoţite de menţiunea „Soldat francez în Ucraina", potrivit BFMTV, citată de N

Cel mai vârstnic student din România. A absolvit studiile de masterat la aproape 89 de ani

Adevarul acum o ora
Niciodată nu este prea târziu să-ți finalizezi studiile. Acesta lucru este valabil și în cazul lui Aurel Voicu, care, la aproape 89 de ani, a absolvit studiile de masterat la Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia.

Avertizare NOWCASTING cod portocaliu de furtună pentru București și Ilfov

HotNews acum 14 minute
Meteorologii anunță un cod portocaliu de vreme rea pentru București și mai multe localități din Ilfov. Furtună în BucureștiFoto: DreamsTime Potrivit meteorologilor, vor fi descărcări electrice, grindină de dimensiuni mici, averse care local vor acum

Peste 2.800 de angajaţi de la MAI vor asigura, duminică, ordinea şi siguranţa publică la alegerile europarlamentare şi locale

News.ro acum 39 minute
Peste 2.800 de angajaţi ai structurilor MAI vor asigura, duminică, un climat de linişte şi siguranţă publică, pe întreaga durată a desfăşurării alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European şi pentru autorităţile administraţiei publi

Trei muncitori au ajuns în spital, după o explozie pe un șantier din Ibiza. Unul dintre ei este din România

Ziare.com acum 2 ore
Trei bărbaţi, între care unul din România, au fost răniţi, vineri, 7 iunie, într-o explozie care a avut loc în timp ce lucrau într-un şanţ pe un şantier din Ibiza, relatează Periodico de Ibiza y Formentera. Potrivit Departamentului de Sănătate din I

Explozia de la Dedeman din Botoșani. Patru victime sunt în continuare în stare gravă

HotNews acum 3 ore
Opt din 15 persoane care au fost rănite în explozia de la magazinul Dedeman din Botoșani au fost externate. Doi pacienți internați la Spitalul Floreasca din București sunt în continuare în stare gravă, aceștia fiind intubați. Unitate primire urgente

Cum afli la ce secție de votare poți vota la alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie 2024

HotNews acum 36 minute
Românii sunt așteptați la urne duminică, 9 iunie, pentru a vota în cadrul alegerilor locale și europarlamentare. Ei pot merge la secțiile de vot între orele 7 și 22. Sectie de votareFoto: Hotnews Pentru alegerile locale, cetățenii pot vota la secția

Vremea

București
acum

32°
sâm.

22°/32°
dum.

18°/33°
lun.

21°/37°
mar.

20°/35°
Iasi
acum

29°
sâm.

16°/29°
dum.

16°/29°
lun.

17°/33°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

28°
sâm.

19°/28°
dum.

19°/25°
lun.

20°/27°
mar.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

15°/29°
dum.

16°/28°
lun.

17°/29°
mar.

15°/25°
Timisoara
acum

31°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

17°/30°