Compania Naţională ,,Administraţia Canalelor Navigabile” S.A. a finalizat în luna octombrie proiectul ,,Modernizarea sistemului de semnalizări de navigaţie pe Canalul Poarta Albă – Midia Năvodari" finanţat în cadrul Programului Operaţional Sectorial-Transport 2007-2013.
Lucrările de execuţie din cadrul proiectului au evoluat conform graficului stabilit, începând din data de 15 martie 2010 şi s-a aflat sub implementare timp de 18 luni, iar valoarea totală a proiectului este de 12 704 424 lei.
Prin derularea proiectului s-a urmărit realizarea unui sistem de semnalizări la nivelul standardelor internaţionale, ţinându-se cont de cerinţele de mediu şi de reglementările în vigoare în domeniu. Scopul modernizării sistemului de semnalizări de pe Canalul Poarta Albă – Midia Năvodari a reprezentat o necesitate funcţională pentru desfăşurarea în siguranţă a traficului, rapid şi eficient, pentru persoane şi mărfuri, între şi în cadrul regiunilor din România.
Proiectul a constat în refacerea semnalizării balizajului luminos şi a celui neluminos(pasiv), iar lucrările s-au executat de-a lungul drumurilor tehnologice din lungul canalului, pe podurile care traversează canalul, la gurile de intrare în porturi şi la bifurcaţia canalului Poarta Albă– Midia Năvodari cu Canalul Dunăre- Marea Neagră.
Astfel că de-a lungul canalului au fost montate 178 de semnale statice, 53 semnale luminoase terestre şi 48 de semnale luminoase la poduri, 31 de indicatoare kilometrice, 96 de panouri auxiliare, 119 stâlpi noi din beton armat, 28 de stâlpi reabilitaţi şi 12 stâlpi noi metalici. Securizarea semnalelor luminoase şi statice a presupus implementarea în cadrul dispeceratelor a unui sistem de colectare a datelor şi supraveghere.
Dorim să precizăm că lucrările nu au produs deşeuri sau substanţe toxice periculoase, nu au reprezentat şi nu au produs surse de poluare