Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aurescu: Ca stat la graniţa UE, România are un interes natural pentru implicarea Uniunii în est

Publicat in Gandul, luni 28 noiembrie 2011 ·

Secretarul de stat în MAE Bogdan Aurescu a declarat, luni, că România, ca stat la graniţa UE, are "un interes natural în a susţine implicarea cât mai aprofundată a Uniunii în vecinătatea estică", obiectivul fiind crearea unui spaţiu prietenos şi orientat spre valorile europene.

"Ca stat membru aflat la graniţa UE, România are un interes natural în a susţine implicarea cât mai aprofundată a UE în vecinătatea estică. Obiectivul nostru principal în această regiune este de a crea un spaţiu comun de securitate, de stabilitate democratică şi de progres economico-social, cu alte cuvinte o vecinătate demnă de încredere, prietenoasă şi orientată spre valorile europene", a spus Aurescu, la seminarul cu tema "Rolul Poloniei şi României în implementarea concluziilor celui de-al doilea sumit al Parteneriatului Estic de la Varşovia", organizat de ambasada Poloniei la Bucureşti şi Centrul Român de Politici Europene.

El a adăugat că trebuie continuate "eforturile ambiţioase" de consolidare a Parteneriatului Estic. "În acelaşi timp, trebuie să reiterăm (...) semnificaţia pe care o are problematica legată de aspiraţiile europene şi perspectivele europene ale ţărilor partenere care sunt cele mai avansate în procesul de reformă", a mai spus Aurescu.

Secretarul de stat a apreciat că, deşi PaE nu a fost creat ca un instrument de preaderare, recunoaşterea perspectivei europene a statelor membre ar creşte atractivitatea acestui instrument european.

"România este în favoarea unui angajament puternic al UE în relaţia cu societatea civilă, mai ales cu tinerii şi noi credem că trebuie să facem mai mult pentru a facilita accesul acestora la educaţie, la schimburi culturale. România a oferit un număr semnificativ de burse pentru perioada 2011-2012 şi intenţionăm să menţinem şi chiar să creştem numărul acestora în anii viitori", a mai spus

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii vor putea călători fără vize în China. Se prelungește și perioada de ședere

Ziare.com acum 45 minute
China a anunţat vineri, 22 noiembrie, că cetăţenii români vor putea călători fără vize în această ţară începând cu 30 noiembrie 2024, potrivit Reuters. China îşi va extinde regimul fără vize pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, J

UPDATE - Un avion Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara a fost direcţionat la Cluj-Napoca, din cauza vântului /

News.ro acum 47 minute
Avonul Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara vineri, la ora 8.40, a fost direcţionat la Cluj-Napoca, comandantul luând această decizie din cauza vântului puternic de pe Aeroportul Timişoara. Aeronava va ajunge totuşi la Tmişoara în juru

Două femei din Capitală, suspectate de înşelăciune după ce au vrut să cumpere o mașină de 100.000 de euro cu ordine de plată false

Ziare.com acum 30 minute
Poliţiştii din Capitală au reţinut două femei suspectate de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Cele două sunt acuzate că au vrut să cumpere un autovehicul de lux, a cărui valoare depăşeşte 100.000 de euro, dar au emis pentru ac

Alegeri prezidențiale 2024. De ce este importantă „ștampila de control” de pe spatele buletinului de vot

HotNews acum 33 minute
Pentru a fi validat, un buletin de vot pentru alegerile prezidențiale 2024 trebuie să îndeplinească mai multe cerințe, printre care și să aibă pe spatele său aplicată ștampila de control a secției de votare. Fără această ștampilă aplicată, votul va

Viktor Orban anunţă că îl va invita pe Netanyahu în Ungaria pentru a „sfida” mandatul de arestare al CPI

News.ro acum o ora
Premierul Viktor Orban, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a UE, a anunţat vineri că îl va invita pe omologul său israelian Benjamin Netanyahu în Ungaria, pentru a protesta astfel faţă de decizia Curţii Penale Internaţionale (CPI) de a emit

De ce votul util înseamnă Nicolae Ciucă și nu Lasconi sau Geoană

G4Media acum 43 minute
Pentru cei care au înțeles pericolul PSD și pericolul blatului PSD-AUR opțiunea nu poate fi decât una singură: Nicolae Ciucă. A vota pentru o persoană nepregătită, în condiții de război în ascensiune la graniță, sau pentru a evita ascensiunea unui e

CAS/ INFORMARE – Servicii de prevenție, de depistare, confirmare și monitorizare a bolilor grave de care beneficiază gratuit persoanele asigurate

Ziarul Vaii Jiului acum 19 minute
Persoanele asigurate pot beneficia de servicii de prevenție, de depistare, confirmare și monitorizare a bolilor grave, decontate de sistemul asigurărilor sociale de sănătate. Pentru a beneficia de servicii de prevenție, o persoană asigurată trebuie

BLACK FRIDAY NISSA 2024: Extra Reduceri, Noutăți și Discounturi de până la 80%!

Cancan acum 53 minute
Black Friday la NISSA devine mai mult decât un eveniment de shopping – este o experiență complet reinventată! Cu reduceri spectaculoase de până la 80% și o selecție exclusivă de produse, campania din acest an introduce, în premieră, 5 elemente inova

Noul tren al CFR a reintrat în circulație: a plecat conform graficului din București

Wall-Street.ro acum 2 ore
Trenul IR16001 format din Săgeata Roşie 1 Coradia Stream a plecat vineri dimineaţa, la ora 5:40, din Bucureşti Nord către Braşov, conform graficului, potrivit informaţiilor oferite de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF). La ora 8:43, pr

Un bărbat din Arad a promis iubire eternă, pe Facebook, unor femei, apoi le-a amăgit și le-a făcut să îi trimită mii de euro

Libertatea acum 56 minute
Un bărbat din Arad s-a ales cu sume semnificative de bani, după ce a reușit să tragă pe sfoară două femei. Pentru a le stoarce de bani, acesta le-a promis iubire eternă și a recurs și la șantaj, conform News.ro.

Vremea

București
acum

vin.

2°/12°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/9°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
Constanta
acum

10°
vin.

4°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/5°
sâm.

-7°/1°
dum.

-7°/1°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/7°
sâm.

0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°