Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CRIZĂ ÎN GRECIA. Posturile de radio din Atena au încetat emisia luni, pentru o grevă de 24 de ore

Publicat in Gandul, luni 28 noiembrie 2011 ·

Toate posturile de radio publice sau private din Atena au încetat emisia luni, organizând o grevă de 24 de ore la care participă jurnalişti, tehnicieni şi personalul administrativ, relatează AFP.

Sindicatele din radio au denunţat "uraganul disponibilizărilor" şi "încălcarea convenţiilor colective" de lucru în posturile de radio din Grecia, conform comunicatului comun.

Criza datoriilor care afectează ţara de doi ani, precum şi restricţiile impuse de o serie de legi asupra flexibilităţii forţei de muncă în schimbul împrumuturilor internaţionale au afectat puternic mass-media din Grecia. Două cotidiene care existau de peste zece ani s-au închis în 2010.

Personalul cotidianului de stânga Eleftherotypia, care datează încă de la îndepărtarea dictaturii coloneilor în 1974, a fost în grevă două zile săptămâna trecută, reclamând neplata salariilor de două luni.

Sectorul mass-media cel mai afectat este audiovizualul, un peisaj complet nereglementat unde disponibilizările, nesiguranţa şi salariile în scădere sunt obişnuite.

Cei 650 de jurnalişti, tehnicieni şi angajaţi administrativi ai postului privat de televiziune grec Alter, puternic îndatorat, au participat la mai multe greve în ultimele luni pentru a protesta faţă de neplata salariilor timp de şapte luni.

Instituţii media publice, Radioteleviziunea publică (Ert), precum şi agenţia de presă grecească (Ana, semi-oficială) au manifestat prin întreruperea muncii săptămâna trecută pentru a denunţa reducerea salariilor şi a personalului după adoptarea unei legi recente cu privire la şomajul tehnic.

Conform unei legi recente ce vizează reducerea personalului organismelor publice, Ert şi Ana încadrează mai mult de 20.000 de persoane, dintre care majoritatea aproape de vârsta de pensionare, ce trebuie trimise în şomaj tehnic până la sfârşitul anului.

Sindicatele din mediul public şi pri

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANUNȚUL despre aderarea la Schengen. Ciolacu: După 13 ani, România va reuși o aderare COMPLETĂ la Schengen

Gandul acum 20 minute
Vineri dimineață, premierul Marcel Ciolacu a fost primit de omologul său ungar, Viktor Orbán, la sediul Guvernului de la Budapesta. Discuțiile celor doi vor atinge și subiectul procesului de integrare deplină a României în Spațiul Schengen. UPDATE M

Condițiile prin care persoanele asigurate beneficiază de servicii de prevenție şi monitorizare a bolilor grave. Anunțul CNAS

Ziare.com acum o ora
Persoanele asigurate pot beneficia gratuit de servicii de prevenţie, de depistare, confirmare şi monitorizare a bolilor grave decontate de sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a informat, vineri, 22 noiembrie Casa Naţională de Asigurări de Săn

Românii nu mai au nevoie de viză pentru a călători în China

Wall-Street.ro acum 29 minute
China îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, începând cu 30 noiembrie 2024 şi până la 31 decembrie 2025, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beiji

Atenție arădeni: Sunt transmise mesaje false în numele ANAF

Arad24.net acum 34 minute
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail stefania.neagu@anaf.re. Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

UPDATE - Un avion Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara a fost direcţionat la Cluj-Napoca, din cauza vântului /

News.ro acum o ora
Avonul Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara vineri, la ora 8.40, a fost direcţionat la Cluj-Napoca, comandantul luând această decizie din cauza vântului puternic de pe Aeroportul Timişoara. Aeronava va ajunge totuşi la Tmişoara în juru

Bernadette Szocs s-a calificat în semifinale la Turneul Campioanelor şi va fi medaliată în competiţia starurilor din tenisul de masă mondial

News.ro acum o ora
Bernadette Szocs s-a calificat, vineri, în semifinalele WTT Finals, competiţie care are loc la Fukuoka. Aflată la a doua participare consecutivă la WTT Finals, tricolora a reuşit să-şi asigure odată cu calificarea şi medalia de bronz, o performanţă

Alegeri prezidențiale 2024. Ordinea candidaților pe buletinul de vot

HotNews acum o ora
La primul tur al alegerilor prezidențiale 2024 din 24 noiembrie, pe buletinele de vot vor apărea 14 candidați, dar unul dintre ei – Ludovic Orban – a anunțat luni că se retrage și o susține pe Elena Lasconi. Pe buletinul de vot, cei 14 candidați la

Vreme severă în România: cod roșu de viscol în mai multe județe. Cum arată lista

Wall-Street.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o serie de noi avertizări Cod roşu, Cod portocaliu şi Cod galben de vreme severă, valabile în peste jumătate din ţară, până sâmbătă seara. Potrivit meteorologilor, pe parcursul acestei zile, între

De ce votul util înseamnă Nicolae Ciucă și nu Lasconi sau Geoană

Adevarul acum 59 minute
Pentru cei care au înțeles pericolul PSD și pericolul blatului PSD-AUR opțiunea nu poate fi decât una singură: Nicolae Ciucă. A vota pentru o persoană nepregătită, în condiții de război în ascensiune la graniță, sau pentru a evita ascensiunea unui e

Zeci de localități din Timiș, fără curent din cauza vântului. Peste 11.000 de oameni sunt afectați

Libertatea acum 22 minute
Din pricina vântului puternic care a suflat în dimineața zilei de vineri, 22 noiembrie, 33 de localități din județul Timiș au rămas fără curent electric. Mai bine de 11.600 de consumatori sunt afectați, conform News.ro.

Vremea

București
acum

vin.

3°/12°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/9°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
Constanta
acum

11°
vin.

4°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/3°
sâm.

-7°/1°
dum.

-7°/1°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/8°
sâm.

0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°