„Dragă Cîrtiţă mică”. Aşa îşi începea cîteodată Jerzy Grotowski scrisorile către Eugenio Barba, epistole pe care le semna „Cîrtiţa mare”. Aluzia transparentă viza dubla poziţionare underground a ambilor regizori, atît în cercetarea artistică, cît şi în politică, întrucît antropologia teatrală părea o formă conspirativă de artă în Polonia comunistă. Dincolo de asta însă, formula conţine un bogat bagaj afectiv, o anume tandreţe reţinută, complicitatea a doi artişti într-un moment istoric neprielnic, solidaritatea în idei şi viziuni teatrale, dar, mai ales, este expresia unei afectuoase relaţii maestru - discipol, în care primul îl protejează părinteşte pe cel de-al doilea, recunoscîndu-i însă şi valoarea şi lăsîndu-se, la rîndul său, protejat de acesta. Între Grotowski şi Barba era o diferenţă de vîrstă de doar doi ani, iar schimbul de epistole a avut loc timp de 7 ani, într-o etapă de tinereţe matură pentru amîndoi (27 - 35 ani), care a precedat celebritatea lor.

„Cu toţii sîntem copiii muncii altcuiva” scria Eugenio Barba în cartea sa Pămînt de cenuşă şi diamant, în care vorbeşte despre formarea sa artistică sub îndrumarea lui Grotowski. Relaţia lor puternică şi de influenţă reciprocă a durat ani de zile, indiferent unde i-au purtat „biografiile profesionale”. Lui Grotowski se pare că îi plăcea să aibă discipoli atunci cînd găsea artistul potrivit, cînd descoperea diamantul în cenuşă. Aşa a fost cu Ryszard Cieślak, neuitatul său „Prinţ constant” care, după despărţirea de Maestru, a vagabondat prin lume şi prin teatru fără a-şi mai găsi locul. Aşa s-a întîmplat şi cu Thomas Richards, care din 1985 i-a fost alături într-o întreprindere anevoioasă şi secretă, de cercetare artistică (sub numele „Arta ca vehicul”) la The Workcenter of Jerzy Grotowski din Pontedera, în Italia. Munca lui Richards a fost recunoscută de Maestru prin rebotezarea centrului în 1996 The