Privind aceste poze, ele par nişte ilustraţii din „Alice în ţara minunilor", dar fotograful Igor Siwanowicz scoate la iveală frumuseţea acestor mici animăluţe, scris cotidianul Daily Mail.
Fotograful a folosit pentru realizarea acestor poze, lentile speciale pentru mărit tocmai pentru a putea avea o imagine cât mai fidelă şi mai personală a acestor ciudat, dar minunate creaturi ale naturii. Expertul polonez spune că misiunea sa este aceea de a-i face pe oameni să se îndrăgostească de aceste creaturi, mai ales că, pe unele, le ţine ca animale de companie.
De la păianjenul săritor la pui de cameleoni, Igor spune că şi-ar dori ca lumea să mai privească o dată la frumuseţea ascunsă a unora dintre animalele cu cea mai ciudată înfăţişare din lume. „Vă încurajez să cinstiţi dreptul la viaţă al fiecărei forme de viaţă şi să puteţi privi drept în ochii creaturii pe care o consideraţi cea mai înspăimântătoare şi dezgustătoare şi să îi descoperiţi frumuseţea", a precizat Igor.
„Arta mea este o provocare pentru percepţia potrivit căreia un gândac este ceva urât şi respingător", a mai spus fotograful.
Folosind lentile de 100mm, fotograful în vârstă de 35 de ani aşteaptă răbdător pentru ca subiecţii săi să îşi ia poziţia corectă pentru a-i putea imortaliza de la numai 15 cm distanţă.
Rata de succes este cu toate acestea deosebit de mică, de aproximativ o fotografie reuşită din 200, iar Igor recunoaşte că imortalizarea insectelor, reptilelor şi amfibienilor este un porces de durată.
Igor a mai mărturisit că munca cu „micile bestii cunoscute pentru lipsa de cooperare este o altă provocare. Nu poţi să îi faci pe gândaci să pozeze pentru tine. Ei fac ceea ce le place şi tu trebuie să îţi dai seama care este acest lucru."
Fotograful lucrează din studioul său de la Munchen şi, de multe ori a făcut apel pentru poze, printre alţii, la iguana sa, Cor