De joi seară, un grup de studenţi a ocupat amfiteatrul Vasile Pârvan al Facultăţii de Istorie de la Universitatea Bucureşti. La început erau o sută, dar apoi entuziasmul a scăzut, aşa că sâmbătă noaptea mai rămăseseră vreo zece revoluţionari.
La începutul anilor ’90, grevele studenţeşti se ţineau lanţ. Atunci, revendicările erau contrare celor de acum. Se susţinea „europenizarea” sistemului de învăţământ universitar românesc prin adoptarea Sistemului Bologna, adică studii de trei ani plus doi de masterat. Acum, junii protestatari vor exact inversul, adică spun că materia predată este mult prea concentrată şi ar dori să se revină la un ciclu de studii de patru ani. În rest, nemulţumirile studenţilor sunt „clasice”, legate de cazările în cămine, bugetul învăţământului, burse programul bibliotecii, pe care o vor deschisă şi noaptea. Departe de a fi un protest de gen Sorbona 1968, evenimentele de la Facultatea de Istorie nu au generat un tăvălug care să implice întreaga Universitate şi să se extindă şi la Politehnică sau la ASE.
Revendicările destul de vagi nu au avut un efect senzaţional. Căzuţi la înţelegere cu rectorul Universităţii să nu distrugă inventarul, studenţii rămaşi peste noapte au aţipit chirciţi, printre bănci. Am văzut tineri chinuiţi, care se ambiţionau să rămână treji în numele unei cauze nu foarte clare. Că trebuie reformat sistemul, erau cu toţii de acord. Problema însă nu este neapărat de metodă, ci de valoare umană. Băieţii de la istorie spuneau că universităţile româneşti produc roboţei, şi oameni nepregătiţi practic pentru profesiile pe care le vor îmbrăţişa. Aici, tinerii au dreptate, dar probabil trebuie umblat la valoarea umană a celor care trebuie să îi înveţe să fie specialişti.
De joi seară, un grup de studenţi a ocupat amfiteatrul Vasile Pârvan al Facultăţii de Istorie de la
