Acţiunile Fondului Proprietatea (FP) au scăzut luni cu 3% şi au înregistrat cel mai redus nivel de la listarea la BVB, într-o piaţă în care corecţiile titlurilor FP şi BRD au dus indicele general BET-C la minimul ultimelor 25 de luni. Aceasta deşi la închiderea bursei acţiunile europene creşteau în medie cu circa 4%. "Problema este că deocamdată nu vedem interes nici pentru «blue chips»-uri, care se află încă la niveluri atractive. Acţiunile FP, Petrom sau Banca Transilvania se tranzacţionează în apropierea minimelor din acest an. Este destul de clar că evoluţia pieţelor internaţionale nu ne-a mai influenţat atât de mult în ultima perioadă, numărul de investitori activi este foarte mic, iar o mişcare puternică pe un simbol sau un segment de bursă mobilizează o mare parte a resurselor din piaţă", a declarat Alexandru Constantinescu, trader la firma de brokeraj Swiss Capital.
După ora 14:30, indicele general, BET-C, a coborât sub nivelul de vineri.
Titlurile BRD au coborât cu 5,43%, după ce vineri au urcat cu 3,69%, iar acţiunile FP au scăzut cu 3,01%. Astfel, la finalul zilei, indicele BET-C se plasa cu 1,42% sub nivelul de vineri şi la cel mai redus nivel de după 2 octombrie 2009.
Top câştigători şi perdanţi la bursă
"A fost o zi de tatonare. Incertitudinea din piaţă s-a văzut din fluctuaţiile ample venite pe volume mici. Un investitor de talie medie n-ar fi putut să îşi vândă o mare parte din poziţie la preţurile de dimineaţă şi nici să cumpere foarte mult în a doua parte, când bursa a trecut pe minus", a spus Constantinescu.
Indicele BET-FI, al titlurilor celor cinci SIF-uri şi al acţiunilor Fondului Proprietatea, a coborât cu 1,34%. În aşteptarea dezbaterilor în plenul Camerei Deputaţilor pe tema creşterii pragului de deţinere de la 1% la 5% din titluri, acţiunile a trei dintre SIF-uri au scăzut cu până la 1,5%.
"A