Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ai vrea să crezi că sunt adevăraţi, dar nu sunt! Bani falşi puşi în circulaţie în întreaga ţară

Publicat in Antena 3, marți 29 noiembrie 2011 ·

Uitaţi-vă cu atenţie la bancnotele de o sută de lei care vă ajung în mână. O reţea de falsificatori de bancnote pune în circulaţie bani falşi prin toată ţara. Oamenii legii au găsit, până acum, în şapte judeţe, bancnote cu aceeaşi serie. Ultima captură a fost făcută ieri, în Dâmboviţa. Doi tineri, pioni în reţea, au fost prinşi cu trei bancnote false la ei.

Tânărul de 21 de ani şi prietena sa, minoră, treceau pragul chioşcurilor din satele dâmboviţene şi făceau cumpărături cu bancnotele false. Ultimul vânzător pe care au încercat să-l păcălească nu a picat în plasă.

Omul l-a confruntat atunci pe tânărul care i-a dat bancnota falsă. După ce tânărul şi prietena sa au ieşit din magazin, vânzătorul a sunat la poliţie.

În urma activităţilor desfăşurate de poliţişti, aceştia au fost identificaţi. Asupra lor s-a găsit o bacnotă de o sută de lei, iar în autoturismul pe care aceştia îl conduceau, suma de 200 de lei, alte două bancnote false.

Băiatul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar astăzi va fi prezentat judecătorilor cu propunere de arestare preventivă. Cazul a fost preluat de ofiţerii de la Crimă Organizată, întrucât bancnote false care aveau înscripţionată aceeaşi serie au fost găsite în şapte judeţe.

Uitaţi-vă cu atenţie la bancnotele de o sută de lei care vă ajung în mână. O reţea de falsificatori de bancnote pune în circulaţie bani falşi prin toată ţara. Oamenii legii au găsit, până acum, în şapte judeţe, bancnote cu aceeaşi serie. Ultima captură a fost făcută ieri, în Dâmboviţa. Doi tineri, pioni în reţea, au fost prinşi cu trei bancnote false la ei.

Tânărul de 21 de ani şi prietena sa, minoră, treceau pragul chioşcurilor din satele dâmboviţene şi făceau cumpărături cu bancnotele false. Ultimul vânzător pe care au încercat să-l păcălească nu a picat în plasă.

Omul l-a confruntat atunc

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum o ora
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 34 minute
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 15 minute
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 30 minute
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 3 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 4 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Incidente înainte de finala Cupei Franţei: Două autobuze în flăcări după ciocniri între fanii echipelor Lyon şi PSG – VIDEO

News.ro acum o ora
Sâmbătă, cu câteva ore înainte de finala Cupei Franţei, dintre PSG şi Olympiqie Lyon, meci clasificat de autorităţi ca fiind de mare risc, ciocniri violente între suporteri au izbucnit la staţia de taxare de la Fresnes, informează AFP. Preşedintele

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum 6 ore
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Vremea

București
acum

18°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/16°
Iasi
acum

18°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
mar.

14°/22°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/18°
dum.

13°/19°
lun.

14°/17°
mar.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

16°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°