Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bugetul cere "plombe". Vom plati taxa pe autostrada din 2012?

Publicat in Daily Business, miercuri 30 noiembrie 2011 ·

Guvernul cauta surse de finantare pentru a acoperi gaurile din buget, iar una dintre acestea ar putea fi de anul viitor o taxa pe autostrada, al 4-lea bir pe drum, dupa vigneta, taxa din combustibil si cea pentru traversarea podurilor.

Oficial, autoritatile resping posibilitatea introducerii unei taxe de la 1 ianuarie, insa afirmatiile ministrului Transporturilor, Anca Boagiu, arata ca pana la urma, este doar o problema de timp ca taxa sa fie aplicata.

Zilele trecute, oficialii de la Ministerul Transporturilor declarau presei, sub protectia anonimatului, ca din 2012 intentioneaza sa introduca taxa pe autostrada, pe segmentele deja finalizate, pe lista aflandu-se cele doua austrazi Bucuresti-Pitesti si Bucuresti-Cernavoda, tronsonul Timisoara – Arad, Centura de Sud a Bucurestiului, dar si tronsoanele de pe Coridorul IV, dintre Sibiu si Nadlac. Asta, bineinteles daca aceste portiuni de drum vor fi finalizate.

Potrivit discutiilor de la Guvern, taxa s-ar putea ridica la 3,5 euro pentru 100 de kilometri.

Ulterior, Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale a anuntat, prin intermediul unui comunicat, ca este exclusa taxarea unor sectoare de autostrada incepand cu 1 ianuarie 2012, fara insa a preciza daca acest lucru este valabil pentru tot anul viitor.

Datele culese de DailyBusiness.ro arata insa ca, in laboratoarele ministerului, se lucreaza la introducerea taxei. Modul in care se va aplica noua taxa de autostrazi si costul acesteia vor fi cunoscute la inceputul anului viitor, dupa ce se va finaliza un studiu realizat de Compania de Drumuri cu reprezentantii JASPERS (Joint Assistance to Support Projects in European Regions).

In prezent, discutia se poarta cu consultantii in ceea ce priveste valoarea taxei, suma initiala de care se discuta fiind de 5 euro pe 100 km, dar si modul in care vor fi v

Articolul in Daily Business >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 3 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum 3 ore
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

Știri Constanța azi Accident aviatic grav pe Aeroportul Tuzla! Parașutist inconștient după aterizare

Ziua Constanta acum 3 ore
Un accident aviatic grav a avut loc astăzi, 12 iulie, la Aeroportul Tuzla, unde un parașutist a fost găsit inconștient după aterizare. La fața locului au fost solicitate o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) și un elicopter SMURD Est

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum o ora
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 2 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

METEO Cod portocaliu de grindină, ploi şi vânt în trei judeţe

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de grindină, averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt, valabilă în ora următoare, în local

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 4 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

UPDATE - Donald Trump anunţă tarife vamale de 30% pentru UE, faţă de 10% în prezent: „Am decis să mergem mai departe” / Reacţia Comisiei Europene

News.ro acum 3 ore
Donald Trump a anunţat tarife de 30% la mărfurile din Uniunea Europeană, potrivit Reuters. Bruxelles-ul şi Washingtonul erau în curs de negociere a unui acord comercial pe această temă. Preşedintele SUA a declarat că a „decis să meargă mai departe”.

Ce a răspuns vicepremierul Dragoş Anastasiu, întrebat dacă se simte Elon Musk de România

HotNews acum 6 ore
Dragoş Anastasiu, vicepremierul care se ocupă de reforma administraţiei publice, a declarat sâmbătă că nu se simte „Elon Musk de România”, dar că şi-ar dori să fie la fel de înstărit precum miliardul american. „Mi-ar plăcea să fiu atât de bogat. Nu

Vremea

București
acum

28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

24°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

27°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°