Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O săptămână de cântec, joc şi voie bună

Publicat in Vocea Brailei, marți 29 noiembrie 2011 ·

* Ziua Naţională a României şi patronul spiritual al oraşului, Sf. Nicolae, vor fi sărbătorite prin zeci de evenimente

Ziua Naţională a României va fi sărbătorită la Brăila prin multe şi variate momente culturale.

Pe 1 Decembrie, manifestările obişnuite se vor desfăşura la Casa Tineretului, începând cu ora 10.00. După alocuţiunea prefectului Dumitru Popa urmează un program cu muzică de fanfară şi un spectacol de muzică populară prezentat de Şcoala de Arte "Vespasian Lungu" şi Casa de Cultură a Municipiului. Apoi, spectatorii şi artiştii vor ieşi în Piaţa Independenţei, unde se vor depune flori la statuia Ecaterinei Teodoroiu.

De la ora 19.00, în Sala Mare a Teatrului "Maria Filotti" se vor oferi premiile Asociaţiei Diallog, după care vor susţine un recital de poezie Eusebiu Ştefănescu şi Dorel Vişan. În paralel cu aceste acţiuni, la Brăila se vor desfăşura şi câteva acţiuni în cadrul proiectului european "Brăila - cultură, locuri, tradiţii şi obiceiuri străvechi". Tot pe 1 Decembrie, de la ora 12.00, se vor vizita mai multe lăcaşuri religioase: Templul Evreiesc, Mitropolia de Rit vechi, Biserica Catolică, Biserica Armenească, Biserica Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril, Biserica Sf. Nicolae, Biserica Bulgărească, Biserica Evanghelică şi Biserica Greacă.

Pe 2 decembrie, de la ora 18.30, la Teatrul "Maria Filotti" se vor lansa două cărţi, "Copilul Dunării" de Doina Popescu şi "Inelul de aur - povestea iubirii dintre Enescu şi Maria Cantacuzino" de Ion Topolog, şi se vor oferi premiile Concursului "Gheorghe Naum" organizat de Liceul de Artă. De la ora 19.00, în aceeaşi locaţie este programat un spectacol simfonic susţinut de Orchestra de cameră "Darclee", dirijor Vincent Gruger. Ziua se va încheia cu un concert al corului "Armonia", de la ora 20.00.

Ziua de 3 decembrie este dedicată unui Târg de tradiţii populare şi cu

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Compania americană de investiții Blackstone se retrage din consorțiul pentru investiția în TikTok SUA, în contextul incertitudinilor comerciale cu China

G4Media acum 18 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul american din domeniul capitalului privat Blackstone s-a retras din consorţiul care negociază investiţia în operaţiunile TikTok din Statele Unite, potrivit unei surse familiare cu discuţiile,

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Mediafax acum o ora
Consiliul de administrație al Astronomer a acceptat demisia lui Byron și va începe căutarea unui nou CEO, potrivit declarației. În urma videoclipului viral cu Byron, au început să circule online presupuse declarații ale lui Byron în care acesta recu

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 11 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum 59 minute
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 10 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 12 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 12 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 12 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Un tânăr de 24 de ani a murit după ce s-a prăbușit cu un planor în apropiere de Caracal

Gandul acum 13 ore
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, un planor a căzut, sâmbătă, pe un câmp dintre localităţile Caracal şi Drăghiceni. Pilotul, un tânăr de 24 de ani, a fost declarat decedat Știre în curs de actualizare

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

22°
dum.

20°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

20°
dum.

19°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°