Nicuşor Dan, preşedintele Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul, şi-a lansat candidatura la funcţia de Primar General al Capitalei. Evenimentul a fost unul inedit şi s-a desfăşurat la intersecţia străzilor Arthur Verona şi Pitar Moş din Bucureşti.
Lângă un trotuar, în zgomot de motor de maşini, aşa l-am găsit pe Nicuşor Dan, expunându-şi motivele de candidatură la primăria Capitalei. Îmbrăcat la costum cu dungi, era aşezat la o masă pe care stăteau trei, patru microfoane. În spatele lui graffiti-urile de pe strada Verona care interpretează un Bucureşti sufocat de clădiri mastodont, condus de oameni cu interese financiare. Matematicianul, preşedinte al Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul, şi el doctor ca şi actualul primar Sorin Oprescu, numai că în matematici la şcoli franceze, explica în faţa a câtorva susţinători programul cu care candidează în cursa pentru Bucureşti.
“Aşa cum se văd candidaţii care se profilează indiferent cine va câştiga, distrugerea asupra patrimoniului în următorii patru ani de mandate va fi irecuperabilă. O să lansez un program complet o să lansez pe 1 martie 2012. Acum o să schiţez lucrurile cele mai importante din acest program. În primul rând în ceea ce priveşte infrastructura propunerea mea este o schimbare radicală a modului în care se investeşte” spune Nicuşor Dan.
Pe celel trei mese de pe trotuarul din Artur Verona se aflau foi A4 cu programul candidatului Nicuşor Dan. Dintre obiective, metroul uşor pe infrastructura CFR, un program serios pentru prevenirea efectelor cutremurului, eliberarea parcurilor de terase, un audit despre cheltuirea banilor în Primăria Bucureşti, oameni noi în primărie şi obiectivul numărul şase, respectarea legii în Bucureşti. Echipa de campanie a candidatului Nicuşor Dan este formată din voluntari ai asociaţiei pe care o conduce. Îl susţin şi unii chiar cred că ar putea avea cev