Revenirea lui Zotta în Giuleşti nu este una de bun augur, cel puţin pentru Dani Coman, care este hotărât să plece de la gruparea "feroviară" la finalul turului.
Dani Coman nu are o relaţie bună cu noul preşedinte al "feroviarilor", Constantin Zotta, iar în aceste condiţii nu vrea să mai rămână în Giuleşti după finalul turului. Cearta dintre cei doi a început în vara lui 2008, atunci când, "Robocop" a fost nevoit să părăsească gruparea "feroviară". Portarul s-a transferat la FC Braşov, unde a jucat două sezoane, iar în vara lui 2010 a revenit în Giuleşti, alături de Dinu Gheorghe. Se pare că decizia fostului piteştean este irevocabilă, iar din iarnă giuleştenii vor fi nevoiţi să-şi caute un nou goalkeeper care să-l înlocuiască pe Dani Coman, asta în cazul în care nu vor să rămână în baza rezervelor Virgil Drăghia şi Cătălin Straton.
Pleacă şi alţii?
În Giuleşti se vorbeşte deja şi despre destinaţia goalkeeperului, FC Vaslui, acolo unde se vorbeşte intens că va fi numit Dinu Gheorghe. În afara lui Coman mai sunt şi alţi fotbalişti care nu vor să mai continue din iarnă la Rapid. Astfel, Ezequias, Sburlea sau Apostol vor ca după finalul turului să părăsească gruparea "feroviară", toţi fiind nemulţumiţi de faptul că au fost folosiţi prea puţin. De asemenea, Daniel Pancu nu are la rândul său o relaţie foarte bună cu Zotta, "Pancone" fiind forţat să plece din Giuleşti tot în vara lui 2008 şi tot de actualul preşedinte. Atunci, după ce a început pregătirea de vară sub comanda lui Peseiro, atacantul s-a transferat la Terek Groznîi.
108 meciuri a bifat Dani Coman la Rapid
15.000 de euro pe lună este salariul lui Dani Coman la Rapid
Revenirea lui Zotta în Giuleşti nu este una de bun augur, cel puţin pentru Dani Coman, care este hotărât să plece de la gruparea "feroviară" la finalul turului.
Dani Coman nu are