Consiliul Naţional al Audiovizualului a interzis o reclamă în care o elevă machiată şi îmbrăcată provocator muşcă din Eugenia pe care un coleg de-al ei o ţine în gură. CNA a stabilit că scena este nepotrivită pentru vârsta celor doi copii care apar în reclamă, aceştia fiind prezentaţi în situaţii cu tentă sexuală, nepotrivite pentru vârsta lor.
CNA a analizat marţi mai multe spoturi publicitare, pentru care a primit reclamaţii, dar şi puncte de vedere de la Consiliul Român pentru Publicitate (RAC). În cazul spotului Eugenia, deşi acesta nu mai este difuzat în prezent, CNA a decis să ia o decizie de intrare în legalitate, fapt care presupune că respectivul clip nu mai poate fi difuzat pe posturile TV în forma sancţionată de Consiliu.
Somaţia a fost aplicată, conform Mediafax, în baza articolului 9, alineatul 1 din Codul audiovizualului, potrivit căruia "este interzisă difuzarea de programe al căror scop principal este exploatarea aspectului fizic al minorului sauaudiovi expunerea acestuia în ipostaze nepotrivite vârstei".Consiliul Naţional al Audiovizualului a interzis o reclamă în care o elevă machiată şi îmbrăcată provocator muşcă din Eugenia pe care un coleg de-al ei o ţine în gură. CNA a stabilit că scena este nepotrivită pentru vârsta celor doi copii care apar în reclamă, aceştia fiind prezentaţi în situaţii cu tentă sexuală, nepotrivite pentru vârsta lor.
CNA a analizat marţi mai multe spoturi publicitare, pentru care a primit reclamaţii, dar şi puncte de vedere de la Consiliul Român pentru Publicitate (RAC). În cazul spotului Eugenia, deşi acesta nu mai este difuzat în prezent, CNA a decis să ia o decizie de intrare în legalitate, fapt care presupune că respectivul clip nu mai poate fi difuzat pe posturile TV în forma sancţionată de Consiliu.
Somaţia a fost aplicată, conform Mediafax, în baza articolului 9, alinea