Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Înconjoară lumea pe biciclete, în numele Profetului

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 29 noiembrie 2011 ·

Abdollah Mesbah şi Keramat AzizZadeh, doi iranieni trecuţi de prima tinereţe, ciclişti amatori, şi-au lăsat familiile să se descurce acasă şi au plecat în lume cu un mesaj de pace şi de prietenie. Sursa: Fotografii: ARHIVA PERSONALĂ

Iranienii Abdollah Mesbah şi Keramat AzizZadeh călătoresc în jurul lumii pe bicicletă. Încă nu au traversat tot globul, dar, având în vedere că de 11 ani există o dragoste între ei şi bicicletă, după cum le place să spună, există toate şansele să nu le scape vreun loc.

S-au cunoscut în anul 2000, în cadrul Federaţiei Iraniene a Bicicliştilor. La puţin timp au decis că trebuie să facă "un tur" ca ambasadori iranieni ai păcii şi prieteniei.

Prima dată au traversat tot Iranul în 2000 şi în acelaşi an au făcut un tur şi prin ţările din Asia Centrală. În anul 2008 au traversat Bangladesh, Thailanda, Singapore, Indonezia, Sumatra şi India. În 2010, Turcia, Grecia, Italia, Spania, Portugalia, Franţa, Austria şi Germania. "Tot în anul 2010 am reuşit să intrăm în Guinness Book!", se entuziasmează cei doi ciclişti care, ajunşi şi în România pentru puţin timp (trei zile) ne-au povestit câte ceva despre ei.

Abdollah are un service în Teheran

Au ajuns în ţara noastră după ce au traversat Turcia şi Bulgaria. Urmează Ungaria, Austria, Slovacia, Polonia, Germania, Franţa, Luxemburg, Belgia, Olanda, Danemarca, Norvegia, Suedia, "şi, dacă reuşim să primim viză, ajungem şi în Canada şi de acolo în SUA. Dacă nu ajungem în Canada, avem deja viza pentru Brazilia!".

Abdollah (58 de ani) este din capitala Iranului, Teheran. Are acolo un service "pe care îl manageriază cineva. Eu, fiind plecat mai tot timpul, am maşină, dar n-am folosit-o niciodată".

Keramat (42 de ani) este din Astara (oraş turistic aflat la frontieră cu Azerbaidjan-ul) şi este proprietarul unui restaurant. Şi-au lăsat familiile să se descurce cum pot: "Cei de

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Licitații - 27 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Ocolul Silvic Penteleu al Academiei Române, cu sediul în Calea Mihai Viteazu, nr. 45A, oraş Nehoiu, judeţul Buzău, organizează la sediul său, în data de 10.12.2024, ora 10.00, licitaţia pentru vânzarea de masă lemnoasă pe picior - producţia anului

VIDEO Călin Georgescu, ceartă cu jurnaliștii pe care i-a chemat la o conferință de presă și apoi a refuzat să ia întrebări: „Să știți că și Putin ia întrebări”

HotNews acum 12 ore
Candidatul independent i-a convocat pe jurnaliști pentru ora 17.00 în fața locuinței sale din Izvorani pentru o conferință de presă, dar le-a transmis că nu va lua întrebări și i-a acuzat că „aveți toate răspunsurile”. Jurnaliștii i-au atras atenția

Bolojan vrea reducerea la 300 a numărului de parlamentari, își aduce aminte de referendumul din 2009

Wall-Street.ro acum 5 ore
Preşedintele interimar al liberalilor, Ilie Bolojan a anunţat că PNL propune reforma statului şi a lumii politice, menţionând că intenţionează, în primele şase luni de mandat al Legislativului, reducerea numărului de parlamentari la 300, a subvenţie

Reacția MAE după "îngrijorările "externe" apărute după primul tur al prezidențialelor. "România este ferm angajată în susținerea valorilor democratice"

Ziare.com acum 12 ore
Ministerul român de Externe a transmis, marţi, 26 noiembrie, o reacţie după numeroasele “îngrijorări externe” apărute după primul tur al alegerilor prezidenţiale din România. Oficialii MAE precizează că ”România este ferm angajată în susţinerea valo

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a cerut Comisiei Europene să investigheze TikTok, în legătură cu „suspiciuni de manipulare a opiniei publice”

News.ro acum 13 ore
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a cerut, marţi, Comisiei Europene să iniţieze o investigaţie oficială a reţelei de socializare TikTok privind riscurile democratice legate de activitatea sa în România şi a conţinutului electoral difuzat î

BEC a anunțat rezultatele finale ale primului tur. Curtea Constituțională urmează să le valideze

HotNews acum 8 ore
Biroul Electoral Central a prezentat, marţi, rezultatele finale ale primului tur la alegerile prezidenţiale: Călin Georgescu a obţinut 2.120.401 voturi valabil exprimate, reprezentând 22.94%, iar Elena Lasconi, 1.772.500 voturi valabil exprimate, re

Adolescent de 14 ani, în comă la spital. A fost găsit electrocutat lângă un tren. Băiatul are arsuri pe 45% din suprafaţa corpului

Ziare.com acum 10 ore
Incident grav în judeţul Suceava. Un băiat de 14 ani se zbate între viață și moarte după ce a fost găsit inconştient pe vagonul unui tren, în zona Gării Burdujeni, au anunţat, marţi, 26 noiembrie, reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceav

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

Libertatea acum 9 ore
Manifestații anti-Călin Georgescu au loc în mai multe orașe din România. Protestele continuă pentru a doua zi consecutiv, cu sute de tineri adunați în Piața Universității din București și în alte centre urbane, transmit HotNews și News.ro.

Johansson, CE: România, Bulgaria se vor integra complet în Schengen de la 1 ianuarie 2025

Wall-Street.ro acum 5 ore
Comisarul european pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, s-a declarat convinsă, în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, că România şi Bulgaria "se vor bucura de toate avantajele Spaţiului Schengen" începând de la 1 ianuarie anul viitor,

CEO-ul TikTok convocat la Bruxelles. Parlamentul European cere explicaţii în urma cazului Călin Georgescu

Mediafax acum 8 ore
Eurodeputata şi lidera grupului politic Renew Europe, Valérie Hayer cere convocarea directorului TikTok la Bruxelles pentru a lămuri implicarea platformei în campania lui Călin Georgescu. Acest apel vine la doar două zile după victoria-şoc a lui Căl

Vremea

București
acum

mie.

3°/7°
joi

5°/8°
vin.

5°/8°
sâm.

6°/10°
Iasi
acum

-2°
mie.

-2°/6°
joi

3°/8°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/6°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

6°/9°
vin.

8°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/8°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/6°
Timisoara
acum

mie.

0°/8°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/7°