Partida de şah pentru şefia Senatului s-a încheiat. Post-factum, putem descifra destul de uşor strategiile jucătorilor.

Cheia pentru şah, urmat de mat, a fost la unguri, iar ei au jucat corect.

Să recapitulăm. Într-un elan greu de înţeles în logica politicii inteligente, PSD decide să-l excludă pe Mircea Geoană din rândurile sale. Asta deşi au fost preveniţi, inclusiv de către Geoană, că opoziţia poate pierde funcţia numărul doi în stat. Şahul la Geoană este dublat de şahul la preşedintele Băsescu. Opoziţia anunţă că declanşează şi procedura de suspendare a eternului inamic de la Cotroceni. Scandalul Apostu de la Cluj este acoperit de gălăgia pesedisto-uselistă de la Bucureşti. Încep scenariile, că fără ele probabil că n-am fi români. Fiecare politician sau analist care se perindă pe la televiziuni pare, în anumite momente ale partidei de şah, depozitar de adevăruri unice.

Scenariul de panică maximă a fost acela că ungurii ar fi bătut palma cu PSD, că nu vor accepta nici în ruptul capului un candidat unic al coaliţiei de guvernare, că omul lor va fi votat şi de opoziţie, în schimbul sprijinului pentru debarcarea lui Băsescu. Existau voci care anunţau, apocaliptic, şi un candidat al UNPR. Bogdan Chireac jubila, citând din onorabilul Adrian Năstase şi povestind ce deşteaptă este strategia opoziţiei. Deja se discuta ce ar însemna preşedinţia interimară a lui Marko Bela sau a lui Gyorgy Frunda. E adevărat, ungurii au fost ofertaţi de către opoziţie. Numai că USL a declanşat morişca atacului public la primii doi oameni din stat pe vorbe, fără negocieri serioase. Ungurii, fideli angajamentului faţă de coaliţia de guvernământ, nu au dat vrabia din mână pe cea de pe gard şi nu au trecut de partea opoziţiei. Ei au cerut şi au obţinut de la PDL şefia Secretariatului General al Guvernului, eliberată la ţanc, ca prin farmec, de către premierul Boc. Spre nemulţumi