Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turcii au bătut palma cu elveţienii pentru vânzarea Azomureş. Ce preţ vor obţine minoritarii?

Publicat in Ziarul Financiar, marți 29 noiembrie 2011 ·

Cei şase investitori turci care controlează producătorul de îngrăşăminte chimice Azomureş Târgu-Mureş (simbol bursier AZO) au încheiat la finele săptămânii trecute mai multe înţelegeri cu traderul elveţian Ameropa Holding în vederea vânzării pachetului majoritar al Azomureş.

"Azomureş a luat cunoştinţă de faptul că acţionarii societăţilor Eurofert şi AH, pe de o parte şi, pe de altă parte, Ameropa Holding A.G. (prin intermediul Pelican Fertilizers GmbH, o filială deţinută integral şi constituită potrivit legislaţiei elveţiene), au semnat în data de 25 noiembrie 2011 o serie de înţelegeri pentru achiziţionarea unei participaţii indirecte majoritare în Azomureş, tranzacţie care este supusă unor anumite condiţii, printre care autorizarea corespunzătoare a con­cen­tră­rii economice de către Consiliul Concurenţei din România", au anunţat printr-un comunicat pe bursă reprezentanţii Azomureş.

Aceştia nu au făcut publică şi valoarea tranzacţiei, însă, potrivit estimărilor din piaţă, pachetul de control de 75,8% din acţiuni deţinut de turci valorează între 100 şi 275 mil. euro. Acţionarii turci au dat lovitura vieţii lor, în condiţiile în care în 1998 au plătit pentru preluarea companiei circa 30 mil. dolari.

Grupul Ameropa, controlat de omul de afaceri elveţian Andreas Zivy, este unul dintre cei mai mari traderi de produse agricole din Europa. Elveţienii mai deţin în România traderul de cereale Ameropa Grains (fostul Comcereal Constanţa), care are importante capacităţi de depozitare a cerealelor în Dobrogea.

Odată cu Azomureş, cel mai mare producător local de îngrăşăminte, elveţienii vor prelua şi Chimpex Constanţa unul dintre cele mai mari terminale din Portul Constanţa, specializate în îngrăşăminte chimice şi cereale.

Oficializarea vânzării a venit la câteva zile după ce presa străină a scris că Ameropa a preluat Azomureş de la acţionar

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE TEXT Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Călin Georgescu a depăşit 2,1 milioane de voturi. Diferenţa de 0,03% ( 3700 de voturi) între Ciolacu şi Lasconi cu 99,83% dintre secţii numărate

Mediafax acum 8 minute
Duminică, 24 noiembrie, alegătorii români au fost chemaţi la urne pentru a vota la alegerile prezidenţiale. La vot s-au prezentat 9,4 milioane de alegători. Călin Georgescu pare că va câştiga primul tur. Lupta se dă între Ciolacu şi Lasconi pentru u

Rușii anunță că au capturat un britanic care s-a alăturat ucrainenilor pe front, în Kursk VIDEO

Ziare.com acum 13 minute
Forţele ruse au capturat un mercenar britanic care lupta alături de armata ucraineană în regiunea rusă Kursk, care este încă parţial controlată de forţele Kievului, a declarat o sursă de securitate pentru agenţia rusă RIA, potrivit Reuters. ”Un merc

OpenAI ar putea dezvolta un browser web

News.ro acum o ora
Creatorul ChatGPT, OpenAI, ar lua în considerare dezvoltarea propriului browser web, cu care ar urma să concureze direct cu Google Chrome. Conform surselor citate de The Information, OpenAI ia în calcul să-şi facă propriul browser web şi are în vede

WSJ: CEO-ul TikTok a solicitat opinia lui Elon Musk înaintea instalării administraţiei Trump

News.ro acum o ora
Directorul general al TikTok, platforma de conţinut video deţinută de ByteDance, Shou Zi Chew, a cerut sfatul lui Elon Musk, un consilier apropiat al preşedintelui ales Donald Trump, cu privire la problemele din SUA, potrivit Wall Street Journal, ca

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Nicolae Ciucă, învins de Călin Georgescu în judeţul Alba, unul dintre fiefurile PNL

News.ro acum 5 ore
Candidatul PNL Nicolae Ciucă a pierdut alegerile în favoarea independentului Călin Georgescu în judeţul Alba, considerat unul dintre fiefurile PNL, unde liberalii deţin preşedinţia Consiliului Judeţean, primăria municipiului reşedinţă de judeţ şi un

Panică pe aeroportul din Antalya. Un avion rusesc plin cu pasageri a luat foc după aterizare VIDEO

Ziare.com acum 30 minute
Un avion de pasageri a luat foc imediat după aterizarea pe aeroportul Antalya de pe coasta mediteraneană a Turciei. Avionul este rusesc. Cei 79 de pasageri au fost evacuaţi nevătămaţi, a raportat agenţia rusă de ştiri de stat TASS, conform DPA. Pomp

Ilie Bolojan: Votul românilor e sub potenţialul PNL. Există o răspundere pe care cei care conduc partidul trebuie să şi-o asume. Am încredere în decizii corecte

HotNews acum 9 ore
Primul liberal care cere ca cei de la vârful partidului să își asume răspunderea pentru rezultatele alegerilor prezidențiale 2024 este Ilie Bolojan. „candidatul nostru nu este pe podiu”, a spus Bolojan, comentând rezultatele exit-poll-urilor, care î

Serie A: Lazio – Bologna 3-0

News.ro acum 8 ore
Echipa italiană Lazio a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia Bologna, în etapa a 13-a din Serie A. Bologna a rămas în zece începând cu minutul 35, când Tommaso Pobega a fost eliminat cu roşu direct pentru o intervenţie la Guen

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 – Mii de oameni l-au votat pe fostul premier Ludovic Orban, deşi acesta a anunţat de o săptămână că se retrage din cursa pentru alegerile prezidenţiale – REZULTATE LIVE

News.ro acum 8 ore
Peste 12.000 dintre alegătorii care s-au prezentat duminică la urne l-au votat pe preşedintele partidului Fora Dreptei, Ludovic Orban, deşi acesta s-a retras din cursa pentru alegerile prezidenţiale şi şi-a anunţat că o susţine pe Elena Lasconi. Con

Burduja: Conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat

Mediafax acum 8 ore
„Prima şi cea mai importantă concluzie după această zi grea: conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat. A avut la dispoziţie tot ce şi-a dorit, timp şi resurse. A venit pe fondul unui vot semnificativ pentru primarii

Vremea

București
acum

lun.

1°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
joi

5°/10°
Iasi
acum

-2°
lun.

-2°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
joi

2°/8°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/6°
mar.

2°/7°
mie.

4°/7°
joi

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

2°/6°
Timisoara
acum

lun.

2°/9°
mar.

3°/8°
mie.

4°/8°
joi

6°/10°