Reuniţi în şedinţă ordinară, aleşii orădenilor au hotărât marţi, cu unanimitate de voturi şi fără comentarii, impozitele şi taxele orădenilor pe anul 2012. Astfel, Consiliul Local a majorat la propunerea Serviciului Parcări din cadrul Administraţiei Imobiliare Oradea, taxa de ridicare a maşinilor parcate neregulamentar de la 250 lei la 300 lei. La fel, consilierii locali au ridicat de la 125 lei la 150 lei valoarea taxei pentru deblocarea roţilor.
"Nu ne face nici o plăcere, dar am fost nevoiţi să luăm aceste măsuri pentru a disciplina şoferii. Avem cazuri de orădeni care au fost amendaţi şi de cinci ori, vin, plătesc amenda şi în continuare nu îşi cumpără tichet sau abonament de parcare. Poate dacă se va majora cuantumul amenzilor nu vom mai avea astfel de probleme", a declarat pentru BIHOREANUL Ionuţ Şimon, şeful Serviciului Parcări.
Pentru a stimula conducătorii auto să îşi cumpere tichete şi abonamente de parcare, cuantumul acestora va rămâne nemodificat. Excepţie va face taxa pentru parcarea la domiciliu, care va creşte de la 90 lei la 100 lei pe an.
Înmormântări mai scumpe
La rândul său, Administraţia Domeniului Public, care gestionează cimitirul municipal, a scumpit serviciile prestate de angajaţii societăţii. Începând din 2012, taxa pentru preluarea decedatului va creşte de la 75 lei la 100 lei, cea pentru manipularea răposatului va urca de la 55 lei la 75 lei, iar săpatul unei gropi de mormânt se scumpeşte de la 80 lei la 150 lei.
Cap la cap, costurile unei înmormântări se vor majora cu 12%, de la 1.683 lei la 1.762 lei. În plus, dacă răposatul va fi dus la groapă sâmbăta, deci într-o zi nelucrătoare, taxa-standard de 662 lei, care cuprinde serviciile din cimitir fără costurile cu sicriul, lenjeria şi crucea, se majorează cu 50%, iar dacă e înmormântat duminică taxa se dublează.
Impozitele rămân la acelaşi nivel din 2011 @N