Sute de manifestanţi au atacat marţi Ambasada Marii Britanii din Teheran, folosind chiar şi cocteiluri Molotov şi provocând un incendiu într-un corp de clădire aflat în interiorul incintei diplomatice, relatează presa iraniană, descriind imagini difuzate de postul public de televiziune, potrivit Ria Novosti.
Totodată, Londra le-a cerut cetăţenilor săi aflaţi în Iran să rămână la domiciliu şi să încerce să nu agite spiritele, după atacarea ambasadei de către manifestanţii care, potrivit autorităţilor iraniene, ar fi studenţi de la mai multe universităţi din Capitală, relatează France Presse. Oficiali britanici de rang înalt au discutat cu însărcinatul cu afaceri iranian de la Londra pentru a cere insistent autorităţilor iraniene să acţioneze cel mai rapid posibil pentru a prelua controlul situaţiei şi pentru a proteja sediul reprezentanţei diplomatice, a precizat Foreign Office într-un comunicat oficial.
Manifestanţii au mai atacat şi o a doua reşedinţă diplomatică, fostul sediu al ambasadei britanice, Gholhak Garden, din nordul Capitalei. Circa 200 de studenţi au pătruns în acest sediu, "confiscând documente confidenţiale şi de spionaj”, precizează agenţia Irna.
Sute de manifestanţi au atacat marţi Ambasada Marii Britanii din Teheran, folosind chiar şi cocteiluri Molotov şi provocând un incendiu într-un corp de clădire aflat în interiorul incintei diplomatice, relatează presa iraniană, descriind imagini difuzate de postul public de televiziune, potrivit Ria Novosti.
Totodată, Londra le-a cerut cetăţenilor săi aflaţi în Iran să rămână la domiciliu şi să încerce să nu agite spiritele, după atacarea ambasadei de către manifestanţii care, potrivit autorităţilor iraniene, ar fi studenţi de la mai multe universităţi din Capitală, relatează France Presse. Oficiali britanici de rang înalt au discutat cu însărcinatul cu afaceri iranian d