Angela Merkel lasă la o parte atitudinea prudentă şi joacă totul pe o singură carte.

Când Angela Merkel spune că nu există soluţii rapide pentru criza europeană, fiţi siguri că asta crede. Istoria recentă pare a susţine această afirmaţie. În 21 iulie, Europa promitea să rezolve criza din Grecia şi să construiască o barieră protectoare în jurul Irlandei şi Portugaliei pentru a evita contagiunea. În 26 octombrie, Europa renegocia pachetul de salvare a Greciei şi sporea Facilitatea de Stabilitate Financiară (EFSF) la 1.000 de miliarde de euro pentru a acoperi Spania şi Italia. O lună mai târziu, nici problema elenă, nici EFSF nu sunt rezolvate.

Urmează momentul 9 decembrie, care se anunţă cu un big-bang. Pentru că nu crede în efectele pozitive ale unor obligaţiuni comune sau ale intervenţiei masive a Băncii Centrale Europene (BCE) pe pieţele financiare, Angela Merkel şi-a fixat un ţel mult mai ambiţios: crearea unei uniuni fiscale în zona euro. Merkel crede că problemele actuale sunt de natură politică şi au nevoie de soluţii politice.

Datele economice sunt de partea sa. Criza europeană este mai degrabă una de încredere, nu una financiară în sine. Spania şi Grecia, de exemplu, au o datorie suverană mică şi totuşi sunt în dificultate, pentru că pieţele nu au încredere în politicienii locali. Nici Germania nu a rămas neatinsă de criză. Miercuri, 23 noiembrie, Berlinul a reuşit să vândă la bursă doar 40% dintr-o emisiune de obligaţiuni de 6 miliarde de euro. Cancelarul a realizat că ţara sa este totuşi doar un pasager pe Titanic, chiar dacă are bilet la clasa întâi.

Aşa că ceea ce doreşte Angela Merkel este o abordare „pas cu pas“ către o uniune fiscală care va necesita modificarea Tratatului de la Lisabona şi este convinsă că numai aşa poate fi reinstaurată încrederea pe pieţe. „Doamna de Fier“ lasă la o parte atitudinea prudentă (pent