Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Robert Ilyes a jucat meciul 350 în Liga I

Publicat in Pro Sport, marți 29 noiembrie 2011 ·

Jucătorul formaţiei FCM Târgu Mureş, Robert Ilyes, a evoluat în partida cu numărul 350 în primul eşalon, în întâlnirea cu echipa Concordia Chiajna, scor 3-0, din etapa a XV-a a Ligii I.

Róbert Ilyes, ajuns la meciul 350 pe prima scenă, se situează în ierarhia all-time pe locul 58. Tot de la FCM Târgu Mureş, Dan Matei a ajuns la meciul 150, iar Alexandru Vagner la cel de-al 50-lea. Florin Dan a marcat al 20-lea lui gol pe prima scenă, acesta fiind al 50-lea pentru FCM Târgu Mureş.

Două cifre rotunde şi pentru CS Mioveni: meciul 250 în Liga 1 pentru Nicolae Dică şi al 100-lea pentru Adrian Iordache.

Ca şi în etapa precedentă şi în etapa a XV-a s-au înregistrat cinci victorii cu scorul de 1-0. Două dintre acestea s-au obţinut cu goluri în premieră, mai exact în cazul Sportului Studenţesc şi în cel al lui Dinamo. Dacă Leonard Dobre s-a aflat la prima sa reuşită în Liga I, Laurenţiu Rus a bifat a doua, însă cea dintâi pentru Dinamo.

În această etapă a debutat portughezul Rui Pedro, care devine al 20-lea străin care a jucat pentru CFR Cluj în actuala ediţie. De altfel, începând cu 2007/2008, cel în care şi-a adjudecat primul titlu, CFR a avut la fiecare sezon ce a urmat peste 20 de fotbalişti străini, reprezentând întotdeauna cifra cea mai mare din toată Liga I.

Ionel Dănciulescu a jucat al al 466-lea meci în primul eşalon şi a urcat pe poziţia a 5-a all-time, depăşindu-i pe Petre Marin şi pe Paul Cazan, ambii cu câte 465. Înaintea lui "Danciu" se situează Costică Ştefănescu cu 490 de jocuri, Florea Ispir 485, Ladislau Bölöni 484 şi Costel Cîmpeanu 470.

Mediafax

Jucătorul formaţiei FCM Târgu Mureş, Robert Ilyes, a evoluat în partida cu numărul 350 în primul eşalon, în întâlnirea cu echipa Concordia Chiajna, scor 3-0, din etapa a XV-a a Ligii I.

Róbert Ilyes, ajuns la meciul 350 pe prima scenă, se situează în ierarhia all-time pe

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 6 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Doar 64% dintre românii apți de muncă lucrează, conform lui Radu Burnete: „Nu se poate ca doar unii dintre noi să plătim mereu”

Adevarul acum 20 minute
Consilierul prezidențial Radu Burnete atrage atenția că cei aproape 5 milioane de angajați din sectorul privat nu mai pot susține, prin taxe și impozite, întregul aparat bugetar, care a ajuns la peste 1,3 milioane de angajați. Burnete avertizează că

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 6 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Doi bărbaţi au fost reţinuţi în Alba, după ce s-au luat la bătaie pe terasa unui hotel. Au distrus mobilier şi au ameninţat un angajat al unităţii turistice

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Doi bărbaţi din Cugir, judeţul Alba, au fost reţinuţi, după ce au făcut scandal pe terasa unui hotel din oraş, bătându-se cu scaunele şi distrugând mobilier. Poliţiştii au anunţat că cei doi vor fi p

Sorana Cîrstea, calificată în optimi la dublu, la Wimbledon

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Perechea Sorana Cîrstea/Anna Kalinskaya (România/Rusia) s-a calificat, sâmbătă, în optimile probei de dublu din cadrul turneului de grand slam de la Wimbledon, transmite News.ro. Urmărește cele mai n

GALERIE FOTO Așa arată echipamentele în care vor evolua FCSB și CFR Cluj în Supercupă

Gazeta Sporturilor acum 47 minute
Start de sezon! și își dispută în această seară , de la 22:00, pe Stadionul Steaua. Cele două echipe vor evolua la acest meci cu al treilea rând de echipamente pregătit pentru acest sezon. Galben neon a fost utilizat pentru numerele și numele de pe

Trafic întrerupt pe DN 18, în Maramureș, din cauza unui accident / Un motociclist va fi preluat de elicopterul SMURD

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este întrerupt, sâmbătă după-amiază, pe DN 18 Baia Mare – Sighetu Marmaţiei, în zona localităţii Mara din judeţul Maramureş, din cauza unui accident rutier, transmite Agerpres. Urmăre

Parizienii au putut face prima baie în Sena după mai bine de un secol

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Parizienii s-au grăbit sâmbătă să facă o baie în Sena, după ce autorităţile au deschis râul pentru înotul public pentru prima dată din 1923, în urma unei ample operaţiuni de curăţare, determinată de

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum o ora
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Trafic blocat pe Transapuseana după o coliziune între două motociclete

Ziarul Financiar acum o ora
Traficul rutier este blocat în acest moment pe Drumul Judeţean 107I – cunoscut şi sub denumirea de Transapuseana – din cauza unui accident rutier grav produs sâmbătă. Din primele informaţii, este vorba despre o coliziune între două motociclete. În u

Vremea

București
acum

30°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/38°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

17°/27°
dum.

21°/34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/38°
Constanta
acum

26°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/28°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

30°
sâm.

14°/30°
dum.

19°/33°
lun.

18°/37°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

31°
sâm.

16°/31°
dum.

20°/39°
lun.

20°/40°
mar.

18°/39°