Autorităţile locale din Galaţi au acordat, luni, în cadrul unei festivităţi ce a avut loc la Teatrul Muzical, tehnicianului echipei Oţelul, Dorinel Munteanu, şi fundaşului Sergiu Costin titlul de cetăţean de onoare al municipiului, cei doi nefiind însă prezenţi la ceremonie.
Echipa Oţelul a fost recompensată, de asemenea, cu "premiul municipiului Galaţi" pentru cele două trofee din 2011, campionatul şi Supercupa.
Toate aceste distincţii au fost ridicate de către oficialul grupării gălăţene, Cătălin Tofan, deoarece echipa se afla pe drumul de întoarcere de la Cluj-Napoca, după meciul de duminică, scor 1-1 cu Universitatea Cluj. Premiile au fost înmânate de fostul arbitru Nicolae Rainea, consilier local la Galaţi.
"Sunt onorat şi bucuros că suntem apreciaţi pentru ceea ce am făcut pentru Galaţi. Sper să facem şi în continuare lucruri frumoase", a declarat Dorinel Munteanu, la sosirea la Galaţi.
Căpitanul echipei gălăţene, Sergiu Costin, s-a declarat, de asemenea, extrem de onorat. "Acest titlu aparţine întregii echipe, fără ea nici eu nu aş fi existat. Primesc premiul cu mare onoare, mulţumesc celor care s-au gândit la noi şi sper că vom mai avea parte de mari performanţe", a afirmat Costin.