Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proiect multilateral Comenius la Grupul Şcolar „Lazăr Edeleanu"

Publicat in Ziua Constanta, marți 29 noiembrie 2011 ·

Începând cu anul şcolar 2011 - 2012, Grupul Şcolar „Lazăr Edeleanu" din Năvodari derulează un nou proiect - „Comenius multilateral projects", care reuneşte şcoli din Spania, Austria, Grecia, Norvegia şi România, fiind coordonat de Höhere Technische Bundeslehranstalt Wolfsberg, Austria.

În perioada 28 octombrie - 3 noiembrie 2011 a avut loc prima întâlnire din cadrul proiectului, care s-a desfăşurat la Valencia, în Spania, gazdă fiind Sociedad Cooperativa Valenciana Juan. Din partea Grupului Şcolar „Lazăr Edeleanu" au participat două cadre didactice care fac parte din proiect. Întâlnirea a avut ca scop o primă reuniune a reprezentanţilor şcolilor implicate în proiect, din cele cinci ţări partenere, prilej cu care cadrele didactice au putut să se cunoască şi să promoveze proiectul prin fixarea activităţilor care se derulează sau urmează să se deruleze în cadrul parteneriatului. Această întâlnire de proiect a fost diseminată în cadrul Consiliului profesoral sub forma unei prezentări PowerPoint, în consiliul de administraţie, urmând să fie inclusă şi în numărul 13 al revistei şcolare „Academia liceală", din decembrie 2011. Printre obiectivele parteneriatului amintim: încurajarea elevilor pentru învăţarea limbilor străine ca sprijin în alegerea profesională, îmbunătăţirea competenţelor lingvistice şi stăpânirea limbii engleze ca limbă de circulaţie internaţională, cunoaşterea sistemelor de învăţământ din ţările partenere, încurajarea absolvenţilor de liceu în vederea posibilităţilor de angajare pe piaţa europeană a muncii. Pe parcursul proiectului vor fi desfăşurate o serie de activităţi: realizarea unui studiu comun despre piaţa muncii locale şi europene, un studiu despre posibilităţile de angajare ale absolvenţilor, aplicarea de chestionare de evaluare, realizarea de postere, precum şi realizarea unei broşuri în parteneriat.

Începând cu anul şcolar 2011 - 20

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 9 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 9 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 6 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 9 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum 10 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 6 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 14 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 5 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

14°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

13°
sâm.

12°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°