Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tirgul de carte al promotiilor a avut putini vizitatori in primele doua zile

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 29 noiembrie 2011 · ·

"Nu prea vine lumea la tirg. Intr-un fel inteleg, pe frigul asta nici eu nu as iesi din casa sa cumpar carti", ne explica reprezentantul unei edituri de ce sint asa de putini cumparatori printre standuri. A trecut deja a doua zi din a optsprezecea editie a Tirgului International Gaudeamus - Carte de Invatatura din Bucuresti. "E abia joi. Primele zile oricum sint mai slabe", incercam sa-l consolam. "Eu particip de cinci ani aici. Inainte, venea mai multa lume chiar si in astea doua zile de inceput", se lamenteaza vinzatorul. Dar nu-si pierde optimismul. "Totusi, cei care vin chiar cumpara carti. Mai ales ca avem multe reduceri", zimbeste si ne arata un pachet cu vreo cinci volume pe care le poti cumpara cu 30 de lei. De altfel, editia din acest an a Tirgului Gaudeamus este cu adevarat una a reducerilor. Cel putin asta e senzatia noastra, ca rar am vazut atitea volume cu preturi semnificativ reduse ca acum. Oriunde intorci privirea dai peste promotii de cinci sau zece lei, chiar si la edituri care in trecut erau mai reticente in a lasa la tarif. Dar asta nu a facut sa dispara vizitatorii nemultumiti. Un domn se plimba nehotarit pe linga un stand. Are deja carti in plasa, dar parca ar mai vrea vreo citeva. Sotia lui e preocupata insa mai degraba de cele lumesti si nu prea vede cu ochi buni dorinta de lectura a barbatului ei. Acesta se incapatineaza sa cotrobaie printre volume. Nevasta, cunoscindu-si probabil prea bine consortul, cedeaza. "Bine, mai ia. Dar sa nu ma intrebi dupa aia ce mai fac de mincare." "Biblioteca numita frigider" De altfel, si mincare este de vinzare din belsug, pe aleea de intrare la Romexpo. Cirnatii, pastrama de oaie si piinea de casa ardeleneasca stau sub o ploaie marunta, dar suficient de enervanta, ceea ce face produsele mai putin atractive. Negustorii incearca sa atraga musterii si isi adapteaza discursul comercial la eveniment: "Vindem si no

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 5 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 6 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum 2 ore
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Benzina și motorina se scumpesc în 2025: cu cât vei plăti mai mult de la 1 ianuarie

Wall-Street.ro acum 12 ore
Una dintre scumpirile cu care începem anul 2025 este cea la motorină și benzină, conform nivelului accizelor stabilit de către Ministerul Finanțelor pentru a fi aplicat din prima zi a noului an. Această creștere a accizelor este transferată de către

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 11 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 11 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 10 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

"Bătaie de joc pe banii românilor şi o mafie tolerată de Grindeanu". Atac dur al unui fost ministru al Transporturilor la scumpirea biletelor anunțată de Metrorex

Ziare.com acum 9 ore
Scumpirea biletelor anunţată de Metrorex este criticată dur de fostul ministru al Transporturilor, deputatul USR Cătălin Drulă. Acesta spune că decizia șefilor de la metrou este ”o bătaie de joc pe banii tuturor românilor şi o mafie tolerată de Grin

Fratele premierului britanic Keir Starmer a murit în a doua zi de Crăciun, la 60 de ani

News.ro acum 10 ore
Premierul britanic Keir Starmer i-a adus vineri un omagiu fratelui său mai mic Nick, care a murit în a doua zi de Crăciun, la vârsta de 60 de ani, în urma unui cancer, relatează Sky News. „Cu mare tristeţe că anunţăm decesul lui Nick Starmer. Nick,

Un incendiu de proporții a mistuit Hotelul Morrison din Los Angeles, aflat pe coperta albumului „The Doors"

Adevarul acum 5 ore
Un incendiu violent a distrus hotelul Morrison din Los Angeles, un simbol istoric al oraşului şi cunoscut pentru că figura pe coperta legendarului album al trupei rock americane The Doors.

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

1°/4°
lun.

1°/5°
mar.

1°/6°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

3°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-4°
sâm.

-4°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-3°
sâm.

-3°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°
mar.

0°/6°