De ceva vreme, Republica Moldova a devenit parte componentă a spaţiului comunitar european în ceea ce priveşte accesul la fondurile pentru cercetare.

Acordul de aderare la al şaptelea program cadru pentru cercetare şi dezvoltare tehnologică (PC7) a fost semnat de către reprezentantul Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi s-a făcut mare tam-tam în presă în legătură cu acest eveniment. Cam aşa cum a făcut presa agrariană în 1995 când Moldova a fost acceptată în Consiliului Europei şi aveai impresia că am intrat în Uniunea Europeană.

Atunci nu prea multă lume făcea diferenţă dintre una şi alta. Acum situaţia s-a schimbat, chiar dacă uneori mai sunt confundate instituţiile pan-europene în care este loc şi pentru ţări ca Rusia, în ciuda derapajelor autoritare, şi cele comunitare, ale Uniunii Europene, în care nu e loc pentru Rusia, dar nici pentru mulţi alţi pretendenţi din categoria „istorii de succes".

Revenind la programul UE la care Moldova poate participa ca şi cum ar fi, de fapt, ţară-membră a Uniunii Europene, acesta are un buget de peste 53 de miliarde de euro pe o perioadă de şapte ani, 2007-2013. Nu toţi banii au fost repartizaţi încă şi, teoretic, cercetătorii moldoveni, atât din domeniul ştiinţelor exacte, cât a celor socio-umane, pot aplica cu proiecte. Mă îndoiesc însă că se vor găsi prea mulţi aplicanţi, întrucât programul PC7 are anumite condiţii pe care situaţia de la noi le face aproape imposibil de onorat. Este vorba de faptul că UE este gata să ne acorde milioane, poate chiar zeci de milioane de euro pentru cercetare, dar trebuie să existe o contribuţie importantă din partea noastră, care poate ajunge şi până la 50% din cheltuielile totale ale unui proiect. Or, aici este şi problema: pe de o parte atât Guvernul, cât şi instituţiile de cercetare sau de învăţământ superior ne spun că nu avem bani pentru aşa ceva; pe de altă parte