Pe fondul unei crize financiare care bulversează mai ales Europa şi îndeosebi Zona euro (dar tsunamiul s-ar prăvăli şi asupra ţărilor emergente, unde se află sucursale din care băncile-mamă şi-ar putea lua acasă importante fonduri, gâtuind creditarea, dar şi punând sub risc depozitele autohtonilor, fie ei firme sau simpli cetăţeni, ca şi pe cel al coborârii leului la cel mai prost curs din acest an), opinia publică aşteaptă febril răspuns la o întrebare clară şi directă - sunt în reală primejdie banii cetăţenilor încredinţaţi băncilor? Pot deponenţii, în cazul unor falimente bancare sau chiar şi al unor grave dificultăţi temporare, să se pomenească, peste noapte, că nu mai dispun de economiile lor? Aceste întrebări nu-s simple exerciţii retorice, ele provin din frământări publice care, neelucidate, pot genera tulburări ireversibile. Istoria, chiar şi cea destul de recentă, cunoaşte episoade dramatice legate de crahul unor instituţii financiare occidentale.
Absolut inadmisibil, populaţia îngrijorată e lăsată în ceaţă. În băncile din România se află un uriaş depozit bancar, însumând 24 de miliarde de euro. Preocuparea marii mase nu vizează acut depozitele importantelor companii comerciale. Aş spune că nici chiar depozitele personale de 150.000-200.000 de euro, deşi şi pierderea acestora poate avea reacţii în lanţ. Cel mai mare număr de deponenţi însă este acela al oamenilor care au strâns cu greu câteva mii de lei, fie şi câteva zeci de mii de lei, încredinţându- i băncilor. De la banii de înmormântare ori pentru o operaţie vitală a bătrânilor la mici sume rupte de la gură de tineri, ca să adune de-o locuinţă. Populaţia are dreptul la răspunsuri hotărâte şi responsabile.
E spectaculoasă răţoiala preşedintelui Băsescu la adresa băncilor străine cărora le-ar da prin gând să retragă fonduri din România, dar nu ajunge. După cum nu ajung nici declaraţiile la
