Azi, când stăm cu sufletul la gură să aflăm dacă FMI va da un super-împrumut Italiei pentru a salva o dată cu ea şi zona euro, stau şi mă gândesc ce fel de model e această ţară pentru Europa – şi pentru români. Sursa: EVZ
Dacă Anglia, Franţa sau SUA sunt naţiuni ce au fost întotdeauna mai mult decât suma părţilor componente, în Italia lucrurile stau exact pe dos: părţile sunt diverse şi copleşitoare, dar întregul e un pitic. Marele Ducat al Toscanei, abolind pedeapsa cu moartea în secolul XVIII, devenea cel mai civilizat stat al Europei; Italia unită, după 150 de ani de guvernare îndoielnică (sărbătoriţi cu fast pe tot parcursul lui 2011) este cel mai corupt membru al UE, la doar un punct distanţă de Botswana.
Ţara care a inventat gazetăria – în 1556, administraţia din Veneţia, scotea regulat Notizie Scritte, ce se putea cumpăra cu un ban mic de cupru numit "gazetta"; iar La Gazetta di Mantova rămâne cel mai vechi ziar din lume cu apariţie neîntreruptă, începând cu 1664 – are azi programe TV de ne-privit şi o presă mediocră, logoreică şi provincială.
Vechilor italieni din republicile urbane le datorăm parţial şi capitalismul modern: băncile, cambia, scontul. Mai presus de orice, această găselniţă miraculoasă numită societatea cu răspundere limitată (SRL), ce stă la baza revoluţiei industriale la fel de mult ca motorul cu aburi şi războiul de ţesut mecanic al englezilor. E reconfortant să ştii că de fapt capitalismul nu s-a născut doar printre puritanii mizantropi din Ţările de Jos, care munceau în lipsă de altă ocupaţie în acea climă deprimantă, ci şi sub soarele Toscanei, între oameni îndrăgostiţi de artă şi trai bun.
Una peste alta, după cum remarca un scriitor american, Italia e minunată, dar a îmbătrânit ca cineva care şi-a trăit viaţa prea intens, şi-a abuzat fizicul şi sănătatea, drept mărturie stând grămada de riduri, cicatrici şi poveşti
