Aveţi chef de ceva dulce? Sărat? Sau poate numai de o ronţăială? Biscuiţii Poporului!...
Ştiu pe de rost toate reclamele (asta cu biscuiţii e între "capişonul Cotnari" şi "o lume specială, plină de frumuseţe şi eleganţă, acum şi cu plata în rate"). Mai ştiu pe de rost declaraţiile liderilor Opoziţiei (obiectivul USL nu este să obţină şefia Senatului, noi vrem să schimbăm regimul Băsescu!) şi Mersul Trenurilor. Asta numesc eu supravieţuire prin cultură.
Azi-noapte am mutat de pe Cartoon Network (unde urmăresc ştirile) pe postul meu preferat, ca să văd ce mai fac strigoii de la Iaşi (vezi casa groazei). Se discuta ca de obicei aplicat, cu probe şi mărturii. Însă, la un moment dat - new entry: fantomele din Apahida.
Sunt puţine cuvinte pe lumea asta, care mă tulbură. După reformă, cvorum, implementare - Apahida. Nu vreau să văd Golful Elunda, nu vreau în Tenerife, îmi doresc să ajung la Apahida. N-am decât să sar din tren, pentru că de la Cluj acceleratul o ia întins până la Gherla. Dacă aţi fi studiat cu atenţie Mersul Trenurilor, aţi fi aflat că acceleratul se numeşte acum inter-regio, fiindcă nu opreşte decât in oraşe (ceferiştii le zic regionale). În Apahida, ca pe vremea mea, şuieră grăbit, nici n-apuci să vezi impiegatul de mişcare cum flutură lanterna cu lumină albă şi salută cu mâna la chipiu. Am tânjit o viaţă după un regio (neştiinţific: personal), care să tragă la peron, în Apahida. Din trenul de noapte, Apahida nu se vede dincolo de linia una - e o tenebră, care atârnă din cer până în praful drumului. Nu mă mir că aici şi-au făcut sălaş cele două fantome. De unde vin? Nu se ştie. Poate că s-au strecurat din vagonul de poştă, ca nişte aburi din plicurile lipite cu scuipat, de pe vremea când oamenii îşi mai scriau scrisori şi le tiveau cu timbre. Sau or fi ieşit, odată cu tezaurul, din mormintele gepide de la marginea comunei. Deşi nu prea
