De 1 Decembrie- Pentru Rusinea lui Mos Ion Roata!
Eu nu sunt Scriitoare. Sau Blogger. Sau Intelectuala -sunt doar Romanca!
Si asta imi da Libertate. Libertatea de a spune lucrurilor pe nume. Libertate de atitudine. De gandire. Si de miscare. Da, sunt libera, pentru ca eu nu scriu. Si, mai ales, nu scriu “frumos”. Ci marturisesc! E o marturisire vie, patimasa, traita, autentica, sincera. De o sinceritate ce dauneaza uneori stilului si urechilor prea sensibile. Putin imi pasa! Nu scriu dichisit, gandit, programat, ci asa cum simt si sunt. Si sunt impotriva mimarii. Detest formalismul si nu ma ingrijesc de conventii. Pot sa imi rostesc senina adevarurile. Si nu, nu ma intereseaza stilul! Pentru mine cea mai mare incarcatura de stil o are o bucata de sapun din temnita de la Jilava, pe care un detinut si-a scris viata. Ma tem de literaturizare. Si recunosc ca nu stiu sa scriu. Tot ce imi doresc este sa fac ceva pentru copilul care am fost candva, pentru copilul pe care mi-l doresc si pentru mosii mei care au murit pentru mine. Vreau sa raman un copil si refuz sa ma cred inteleapta. Pe principiul ca “multe le-au fost dezvaluite copiiilor si neinteleptilor”. Nu vreau decat sa lupt, asa cum pot, impotriva uitarii, impotriva dezinteresului general pentru tot ceea ce conteaza cu adevarat, sa militez pentru bine, frumos, iubire, credinta si nadejde. Scrisul este un joc, o bucurie, o descoperire si e forma mea de a imi marturisi iubirea, acea iubire pe care prea multi o ridiculizeaza astazi. Nu imi doresc decat sa fac cumva sa ajut constiinta mea sa patrunda in altele. Alta forma nu stiu. Alta arma nu am. Scriu cu sange din sangele mosilor mei, cu lacrimi din lacrimile alor mei, cu suflet din sufletul neamului meu. Nu sunt vrednica, stiu! Sunt pacatoasa, stiu si asta! Dar“ poate ca e adevarat ca si pacatosilor le este dat a rosti adevaruri”. (N. Ste
