Un ieşean a trimis pe iasi@adevarul.ro mai multe imagini cu porcul mistreţ lovit pe 30 septembrie de un avion pe Aeroportul din Iaşi.
Ora 16.45 Conform legislaţiei privind protecţia fondului cinegetic, angajaţii care au curăţat pista de animalul sfârtecat trebuiau să anunţe imediat Poliţia şi să predea cadavrul mistreţului. În schimb, aceştia l-au dus într-un clădire din cadrul Aeroportului, l-au jupuit, după care s-au pozat cu trofeul.
Reprezentanţii Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Iaşi au fost anunţaţi următoarea zi de incident şi când au venit la aerogară au găsit doar două bucăţi de piele. „Am făcut plângere penală ca să recuperez prejudiciul de 1.000 de euro. Pentru fiecare specie şi în funcţie de perioada de vânat este prevăzută în lege valoarea despăgubirilor. Este periculos consumul de carne de vânat netestată. Noi ducem carnea la laboratorul de sănătate veterinară să-l vedem dacă poartă trichineloză“, a spus Nae Mândru, directorul tehnic al Asociaţiei.
Ora 16.00 Şefii aerogării povestesc că salariaţii care s-au ocupat de tranşarea animalului au făcut un adevărat scenariu pentru a se furişa cu sacoşele de carne înafara instituţiei. Unul dintre bărbaţi a luat 10 kilograme de carne de vânat şi a păcălit agentul de pază, spunându-i că are în sacoşă măruntaiele mistreţului, luate pentru a-şi hrăni câinele. Mai mult, angajatul care s-a ales cu trofeul animalului şi-a adus maşina personală până în spatele Aeroportului pentru a nu fi văzut şi pentru a nu căra capul animalului în spate.
Ora 14.00 Angajaţii Aeroportului care lucrau în seara incidentului sunt cercetaţi penal deoarece nu au predat animalul Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Iaşi. Şefii asociaţiei au făcut plângere şi au cerut despăgubiri în valoare de 1.000 de euro, valoarea mistreţului de 180 de kilograme.
Conducerea Aeroportului spune că