După lupte seculare, multe tergiversări şi câteva repetiţii generale la tăierea panglicii de inaugurare, în cele din urmă a fost dat în folosinţă pasajul subteran de la intersecţia ANAF – Poşta Mare – Mureş Mall. Privind de sus numeroasele trepte ce duc în adâncuri, nu pot să nu mă gândesc la cei cu probleme locomotorii. Ei cum vor putea coborî sau urca scările, în lipsa unei rampe?

Nu e o plăcere să-ţi petreci minute în şir la trecerea de pietoni, aşteptând verdele semaforului. Nici refugiul în mijlocul intersecţiei, nu e raiul pe pământ. Aşteptând să pot trece, privesc şoferii care se ţin cu o mână de volan, cu cealaltă de celular şi mai şi apasă pe acceleraţie ca să ia avânt pe urcuşul Bulevardului 1918. Ajuns la jumătatea „zebrei” din faţa ANAF-ului merg la risc. Cedează trecerea pentru unii şoferi înseamnă „ba tu să cedezi!” şi trec în spatele meu aproape ştergând rucsacul de pe spinarea mea!

Dacă mă gândesc că proiectanţii, inginerii, sunt nişte tineri, sănătoşi, plini de energie şi putere de muncă, cred că nu le trece prin cap că pe lumea asta sunt din ce în ce mai mulţi muritori de rând, condamnaţi să-şi ducă traiul într-un scaun cu rotile. Alţii, mai norocoşi, se pot deplasa cu ajutorul unui baston, dar scările înseamnă şi pentru ei un obstacol.

Pentru fluidizarea circulaţiei, la un moment dat se va desfiinţa acea trecere de pietoni, ce se va întâmpla atunci? Se va transforma „zebra” într-un soi de zid al Berlinului? Poate că nici mie nu mi-ar fi trecut prin cap toate astea dacă o lovitură veche la menisc nu s-ar fi deşteptat la schimbarea vremii, lăsându-mă spectator la treptele pasajului. Selecţie naturală, veţi spune. Totuşi, nu se poate face nimic?

După lupte seculare, multe tergiversări şi câteva repetiţii generale la tăierea panglicii de inaugurare, în cele din urmă a fost dat în folosinţă pasajul subteran de la intersecţia A