Un procent de 27% dintre proprietarii de afaceri din România sunt femei, iar antreprenoarele din Capitală, din nord-estul şi sud-estul ţării sunt cele mai reprezentative în ceea ce priveşte gradul ridicat al implicării femeilor în domeniul afacerilor.
"Vârsta medie a femeilor-antreprenor în România este de 37 de ani şi au o experienţă de 10 ani în mediul de afaceri. Majoritatea (73%) dintre acestea au pregătire în management şi gestiunea afacerilor. În Finlanda 30% dintre antreprenori sunt femei, în timp ce în Cehia ponderea femeilor în conducerea companiilor este de 26,5%", a spus conf. univ. dr, Elena Nedelcu din cadrul Universităţii Nicolae Titulescu din Capitală, prezentă ieri la un eveniment organizat de firma cu activităţi în domeniul resurselor umane Dynamic HR, în cadrul unui proiect cu finanţare europeană.
Rucsandra Hurezeanu, 39 de ani, este una dintre femeile-antreprenor din România care a reuşit să aducă businessul Ivatherm, fondat în 2005, la o cifră de afaceri de peste 1,5 milioane de euro şi 35 de angajaţi în 2011.
"Am ajuns pe locul 5 în topul celor mai mari producători de dermatocosmetice, pe o piaţă în care activează mari companii multinaţionale şi avem o cotă de piaţă de 10%. Vindem 200.000 de produse pe an, ceea ce înseamnă, la 200 de zile lucrătoare, vânzări medii de 1.000 de produse pe zi. Criza ne-a afectat însă dezvoltarea afacerii: dacă înainte de 2009 înregistram creşteri anuale de 40-45% ale cifrei de afaceri, anul trecut creşterea a fost de numai 15%, iar pentru anul acesta estimăm o creştere de 10% din cauza unor mici probleme pe care le-am avut cu partenerii francezi", a spus Hurezeanu, care conduce o companie cu afaceri de 1,5 milioane de euro în 2010, potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului de Finanţe. Anterior, Hurezeanu a lucrat o lungă perioadă de timp în domeniul farmaceutic, la companii pre