Parlamentarii ar fi înroşit butoanele, dacă ar fi fost votată castrarea chimică a pedofililor. Nimeni nu şi-ar fi permis să discute introducerea pedepsei ori să i se opună, fiindcă puţine legi au un impact public atât de puternic, precum proiectul celor 15 deputaţi PD-L, care propun administrarea de substanţe inhibitoare prădătorilor sexuali de minori. Metoda funcţionează în SUA, Australia, Federaţia Rusă şi în mai multe ţări din UE, ca Anglia sau Polonia şi este necesară şi în România, unde cazurile de pedofilie s-au înmulţit. Şi-atunci, de ce Guvernul, Consiliul Legislativ şi Comisia Juridică au respins tocmai iniţiativa legislativă susţinută de reprezentanţii partidului la putere? Din simplul motiv că este prost făcută şi "castrează" Codul Penal prin prevederile ei.

Legea reflectă parcă marea harababură din capul unuia dintre autorii ei, deputatul Marius Spânu, care crede că pedofilia este o ramură a homosexualităţii şi se tratează, ca o boală, cu medicamente. După mintea lui, doar homosexualii profită, în mod pervers, de inocenţa copiilor, traumatizându-i şi deviindu-le orientarea "normală", pe când heterosexualii sunt nişte părinţi iubitori. Ideile sale confuze şi ale celorlalţi 14 pedelişti se văd în fiecare din cele 10 articole ale legii. Jumătate dintre acestea nu spun nimic, fiind reproduceri prescurtate ale unor definiţii din actualul Codul Penal. Cealaltă jumătate lucrează cu 2 articole ale noului Cod Penal, care încă nu este în vigoare, introduce instituţia pedepsei suplimentare, care nu există în dreptul penal românesc, şi monitorizarea electronică după executarea sentinţei, care iarăşi lipseşte din dreptul intern. Totodată, omogenizează pedepsele - în Codul Penal sunt diferenţiate în funcţie de gravitatea faptei, vârsta minorului, rolul jucat de agresor etc - şi le reduce de la un maximum de 25 de ani, dacă victima s-a sinucis, de exemplu, la