Preşedintele Traian Băsescu l-a primit la Palatul Cotroceni pe ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti, Alexander Churilin, prilej cu care a remarcat „consecvenţa" vestimentară a diplomatului care la ceremonia de rămas-bun a îmbrăcat costumul militar pe care îl avea şi la prima vizită.
"Domnule ambasador, îmi amintesc când aţi venit prima dată în Bucureşti eraţi îmbrăcat la fel", a spus Băsescu, în debutul întrevederii. "Ştiu că sunteţi un om de marină şi vă place culoarea asta", i-a răspuns Alexander Churilin, îmbrăcat într-un costum militar.
În ciuda aprecierilor vestimentare de final, atipice pentru o întrevedere oficială la acest nivel, ambasadorul rus a avut numai cuvinte de laudă.
"Mi-a plăcut şederea aici, sunt oameni excelenţi. Cred că, în ciuda turbulenţelor anilor în care am trecut prin criză, la toate aceste lucruri am fost martori. Am avut o cooperare fructuoasă, nu vreau să spun că este în întregime contribuţia mea, este o muncă comună şi viitoare, prietenii mei de aici ştiu foarte mine că am muncit împreună", a comentat ambasadorul rus.