Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Apel extraordinar al Poloniei: Doar Germania poate salva euro şi UE de la o „criză de proporţii apocaliptice”

Publicat in Adevarul, marți 29 noiembrie 2011 ·

Germania este singura ţară din Europa care poate acţiona pentru a salva zona euro şi Uniunea Europeană de la "o criză de proporţii apocaliptice", a avertizat luni ministrul de externe polonez Radoslaw Sikorski, într-un apel pasionat pentru măsuri mai drastice pentru a preveni prăbuşirea uniunea monetară europeană, citat de Financial Times.

Apelul extraordinar al lui Radoslaw Sikorski, rostit în umbra Porţii Brandenburg din capitala Germaniei, a venit în timp ce Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare a cerut liderilor europeni să ofere " protecţie credibilă şi suficient de mare" pentru a opri contagiunea datoriei suverane în zona euro şi riscul unei recesiuni severe.

Din partea Berlinului a venit doar varianta, susţinută cu insistenţă încăpăţânată, potrivir căreia doar schimbarea tratatului UE care să garanteze o "uniune de stabilitate" în zona euro ar putea revigora încrederea în pieţe.

Wolfgang Schäuble, ministrul german de finanţe, a respins variantele ca Banca Centrală Europeană să acţioneze ca un "creditor de ultimă instanţă" în zona euro, precum şi introducerea de obligaţiuni garantate în comun pentru zona euro pentru a diminua presiunea asupra statelor cu mari datorii precum Grecia sau Italia.

Într-un comentariu surprinzător pentru un ministru senior polonez, Sikorski a declarat că cea mai mare ameninţare la adresa securităţii naţiunii sale nu a fost terorismul, sau tancurile germane, sau chiar rachetele ruseşti, ci "prăbuşirea zonei euro".

"Germania, îţi cer ca, pentru binele tău şi al nostru să o ajuţi să supravieţuiască şi să prospere", a spus şeful diplomaţiei poloneze.

"Ştiţi foarte bine că nimeni altcineva nu o poate face. Eu voi fi, probabil, primul ministru de externe polonez din istorie care să spună asta, dar: îmi e mai puţin teamă de puterea Germaniei decât de pasivitatea ei. Ai devenit naţiunea

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea, parcurs excelent: S-a calificat în semifinale la WTA Iași

G4Media acum 29 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Sorana Cîrstea s-a calificat vineri în semifinalele turneului WTA de categorie 250 de la Iași. Sportiva din România a trecut clar, scor 6-1, 6-4, de Maria Lourdes Carle. Urmărește cele mai noi produc

Grădina Zoologică Bucureşti se închide temporar, după furtuna de joi. Când se redeschide

HotNews acum o ora
Grădina Zoologică București se închide timp de trei zile după ce a suferit pagube în urma furtunii puternice de joi din București, informează Primăria Capitalei. „Grădina Zoologică București a suferit mai multe pagube, motiv pentru care s-a decis în

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 7 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

VIDEO Vizită oficială la Berlin. Președintele României, Nicușor Dan, se întâlnește cu omologul german și cancelarul federal

Ziua Constanta acum 35 minute
Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federa

Ministrul Transporturilor: Un constructor român a câştigat, astăzi, contractul pentru proiectarea şi execuţia celui mai dificil lot al Autostrăzii Unirii, Lotul Grinţieş-Pipirig / Are o valoare de aproape 6 miliarde lei

News.ro acum 48 minute
Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, anunţă că un constructor român a câştigat, vineri, contractul pentru proiectarea şi execuţia celui mai dificil lot al Autostrăzii Unirii, Lotul Grinţieş-Pipirig, care tranzitează judeţul Neamţ, face parte d

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

Reacția Kremlinului la noul pachet de sancțiuni al UE: „O armă cu două tăișuri”

HotNews acum 2 ore
Kremlinul a afirmat vineri că va face tot posibilul pentru a „minimiza” consecințele sancțiunilor europene abia anunțate, susținând că acestea vor avea „efecte negative” asupra țărilor care le-au impus, transmite France Presse. „Desigur, va trebui s

PSD solicită o poziţie unitară a României pentru apărarea agriculturii naţionale în negocierile privind viitorul buget UE: Principalele prevederi la care trebuie să se opună sunt constituirea unui fond comun pentru finanţarea politicilor UE

News.ro acum 2 ore
PSD anunţă vineri că solicită o poziţie unitară a României pentru apărarea agriculturii naţionale în negocierile privind viitorul buget UE, arătând că principalele prevederi la care România trebuie să se opună la viitoarele negocieri sunt constituir

Serviciile secrete nu s-au implicat suficient în problema anulării alegerilor din decembrie 2024, spune Nicușor Dan

HotNews acum o ora
Aflat într-o vizită în Germania, președintele României a oferit un interviu publicației Frankfurter Allgemeine Zeitung. Nicușor Dan a spus că intenționează să numească în fruntea serviciilor secrete două persoane care să nu provină nici din servicii

Mihaela Rădulescu a recunoscut de ce Felix Baumgartner nu a vrut copii niciodată. Explicația i s-a părut logică

Cancan acum 39 minute
Mihaela Rădulescu trăiește una dintre cele mai dureroase perioade ale vieții sale, după ce și-a pierdut partenerul de peste un deceniu, celebrul sportiv austriac Felix Baumgartner. Cei doi formau un cuplu de aproape 12 ani, iar povestea lor de iubir

Vremea

București
acum

29°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

20°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°