Liderii europeni trebuie să decidă, zilele acestea, strategia de oprire a contagiunii până nu e prea târziu.
Cu veştile privind scăderea obligaţiunilor Germaniei şi apropierea scadenţei datoriilor Italiei şi Spaniei, piaţa titlurilor de stat din zona euro a luat-o razna, iar criza financiară a intrat într-o nouă fază. Economii europene importante rămân fără creditare. Zona euro este practic condusă de către investitorii globali, în timp ce o bancă liniştită veghează asupra cetăţenilor săi, scrie „Financial Times". Italia a plătit, ieri, o dobândă record de 7,898% la licitaţia de titluri de stat, faţă de 4,93% în luna octombrie.
Roma trebuie să-şi echilibreze bugetul în 2013 dacă ţara doreşte să-şi recâştige credibilitatea, trecând urgent la măsuri de ajustare de 11 miliarde de euro, scrie „La Repubblica", citând un document care urma să fie prezentat reuniunii Eurogrup. „Riscul de faliment poate creşte rapid dacă nu se iau măsuri adecvate", subliniază publicaţia, citând din documentul semnat de comisarul pentru Afaceri Economice şi Monetare Olli Rehn. Veşti proaste şi pentru Paris. Agenţia Standard & Poor's ar putea modifica în următoarele 10 zile perspectiva ratingului AAA al Franţei la negativă, scrie ziarul „La Tribune". Cu alte cuvinte, cost tot mai mare al banilor împrumutaţi.
Mai întâi disciplină şi apoi eurobonduri
La Londra, George Osborne, ministrul de Finanţe al Marii Britanii, a fost nevoit să admită că deficitul bugetar al statului a crescut cu aproape 30 de miliarde de lire sterline (aproximativ 35 de miliarde de euro), obligând astfel guvernul să impună măsuri de austeritate şi mai dure. Lipsa încrederii în sistemul financiar la nivelul zonei euro afectează totodată şi strategia de soluţionare a problemelor cu care se confruntă Europa în acest moment. În vreme ce criza continuă să facă ravagii în Franţa, Belgia, O