Gabriel Torje (22 de ani), este urmărit intens de Arsenal Londra, deşi nu mai este titular la Udinese. Interesul londonezilor pentru mijlocaşul român a fost dezvăluit de agentul său, Ioan Becali, care spune că o eventuală trece în Albion se poate face abia în vara anului 2010. Gabriel Torje (22 de ani), este urmărit intens de Arsenal Londra, deşi nu mai este titular la Udinese. Interesul londonezilor pentru mijlocaşul român a fost dezvăluit de agentul său, Ioan Becali, care spune că o eventuală trece în Albion se poate face abia în vara anului 2010.
”Da, este adevărat că Arsenal îl place pe Torje. În ianuarie nu există nici o şansă ca mutarea să se realizeze, dar vom vedea ce va fi în iunie. Totuşi, jucătorul este fericit la Udine" a spus Becali pentru calciomercato.it, despre reîntoarcerea lui Torje la culorile alb şi roşu, de această dată în tricoul lui Arsenal.
Gabriel Torje (22 de ani) a fost transferat de Udinese de la Dinamo, contra sumei de 3,6 milioane de euro, în vara acestui an. ”Torjinho” a semnat un contract valabil până în 2016, fiind remunerat cu 30.000 de euro pe lună. În acest sezon, el a jucat opt meciuri pentru Udinese, nereuşind să marcheze vreun gol, deşi a fost folosit ca vârf retras de antrenorul Francesco Guidolin.