Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Maia Morgenstern şi Mircea Rusu, în „Vizita bătrânei doamne“

Publicat in Adevarul, marți 29 noiembrie 2011 ·

Premiera oficială a spectacolului „Vizita bătrânei doamne" de Friedrich Dürrenmatt, în regia lui Alexander Morfov, va avea loc sâmbătă 3 decembrie, la ora 19.30, la Sala Mare a Teatrului Naţional din Bucureşti (TNB).

Piesă devenită clasică, „Vizita bătrânei doamne" pune următoarea întrebare: „Poate un miliard de dolari să cumpere conştiinţa unui întreg oraş?" Un text despre umanitatea redusă la scara unui umil târg de provincie, construit pe o satiră de moravuri care anihilează barierele dintre victime şi călăi.

Alexander Morfov, regizorul bulgar al cărui spectacol „Exilaţii" a putut fi văzut tot pe scena mare, în turneu la Bucureşti, ne prilejuieşte acum, ca invitat al Teatrului Naţional, întâlnirea cu un spectacol de o foarte plastic şi foarte dinamic, se arată în comunicatul TNB.

Viziunea regizorală pune în valoare nenumăratele posibilităţi tehnice ale Sălii Mari. Scenografia recreează un oraş în plină mişcare, pentru a-i conferi spectatorului iluzia că se află în inima acţiunii.

Amestec de comedie şi dramă, „Vizita bătrânei doamne" este un spectacol despre vină, răzbunare şi lăcomie, susţinut de mari actori ai Naţionalului bucureştean şi de o echipă de realizatori din Bulgaria (Alexander Morfov - regia, Nikola Toromanov - decorurile), Marea Britanie (Chris Jaeger - light-design) şi România (Andrada Chiriac - costumele, Galina Bobeicu - coregrafia).

Din distribuţie fac parte, printre alţii, actorii Maia Morgenstern, Mircea Rusu, Mircea Albulescu, Răzvan Oprea/Marius Manole, Mihai Călin, Costel Constantin.

Spectacolul, cu o durată de trei ore, va mai avea o reprezentaţie şi vineri, 2 decembrie. Biletele costă 16, 39, 40 şi 50 de lei.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Băluţă, după incidentul cu cisterna din Pasajul Unirii: O faptă similară unui atentat terorist. Voi face plângere penală

HotNews acum 44 minute
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a reacționat, vineri, după ce o cisternă încărcată cu GPL s-a oprit noaptea trecută într-una dintre porţile de gabarit ale Pasajului Unirii din Capitală. „Gravitatea incidentului din această seară mă determină s

Percheziții la persoane suspectate de acțiuni împotriva ordinii constituționale

Ziua Constanta acum 27 minute
Percheziții desfășurate într-un dosar penal privind acțiuni împotriva ordinii constituționale și alte infracțiuni Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală efectuează, în curs

Video Doi bărbați din Botoșani, găsiți morți într-o casă mistuită de flăcări. Incendiul a afectat și adăpostul de animale

Adevarul acum o ora
Doi bărbați și-au pierdut viața într-un incendiu care a cuprins o locuință din comuna Mitoc, județul Botoșani, în noaptea de joi spre vineri.

Pasageri evacuaţi pe aripa unui avion American Airlines după ce motorul a luat foc – VIDEO

HotNews acum 2 ore
Zeci de pasageri au fost nevoiţi să stea pe aripa unui avion American Airlines pe Aeroportul Internaţional din Denver, în timp ce evacuau aeronava după ce unul dintre motoare a luat foc joi seară, degajând un fum gros şi negru în aer, relatează CNN.

Prognoza meteo. Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni

HotNews acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni și anunță ce temperaturi vor fi în România în intervalul 17 martie 2025 – 14 aprilie 2025. Săptămâna viitoare temperaturile vor fi mai coborâte de

ANM - Săptămâna viitoare sunt prognozate temperaturi mai coborâte decât cele specifice. Apoi, până la jumătatea lui aprilie, temperaturile se vor situa peste cele obişnuite

News.ro acum o ora
Meteorologii prognozează pentru săptămâna viitoare temperaturi mai coborâte decât cele specifice în această perioadă. Din 24 mertie şi până la jumătatea lui aprilie, temperaturile se vor situa peste cele obişnuite. Săptămâna 17.03.2025 – 24.03.2025

Canada depune plângere la OMC împotriva tarifelor impuse de SUA pe oţel şi aluminiu

News.ro acum 2 ore
Canada a iniţiat o plângere oficială la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) împotriva Statelor Unite, contestând tarifele impuse de administraţia Trump aplicate importurilor de oţel şi aluminiu canadiene, transmite Reuters. Potrivit unui comunic

China, Iranul şi Rusia au deschis la Beijing discuţiile asupra programului nuclear iranian

G4Media acum 2 ore
Diplomaţi de rang înalt din Rusia, China şi Iran au început, vineri, la Beijing, discuţii cu privire la programul nuclear al Iranului, a informat presa de stat chineză, transmit AFP şI Reuters. „Cele trei părţi au făcut un schimb de opinii cu privir

Doi judecători federali dispun reangajarea temporară a mii de angajaţi concediaţi de administraţia Trump

News.ro acum o ora
Doi judecători federali a decis joi că mii de angajaţi aflaţi în perioadă de probă, concediaţi în masă de administraţia Trump, trebuie să fie reinstalaţi temporar în funcţii, transmite CNN. O ordonanţă temporară emisă de judecătorul senior James Bre

Donald Trump îl umilește pe Klaus Iohannis, de la Casa Albă: "Nu l-am plăcut deloc!"

Ziua News acum o ora
În timpul unei întâlniri în Biroul Oval, Donald Trump a lansat un comentariu acid la adresa lui Klaus Iohannis, contracandidatul lui Mark Rutte la șefia NATO. Fostul președinte american a subliniat că nu l-a plăcut deloc pe Iohannis și că este mulțu

Vremea

București
acum

13°
vin.

13°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/21°
lun.

4°/14°
Iasi
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

12°/23°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

15°
vin.

12°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

14°/18°
lun.

5°/13°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

10°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

12°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/13°
lun.

1°/9°