Scenele care s-au derulat la Teheran ne aduc aminte de momentele din 1979, din timpul revoluţiei islamice, când reprezentanţii diplomatici ai SUA au fost luaţi ostatici. Şi atunci, mişcarea de revoltă a fost condusă de tineri militanţi, dar aici se termină asemănarea între cele două incidente. Ostilitatea Iranului faţă de Marea Britanie nu e o noutate. În viziunea mulahilor, lumea e dominată de o triadă a răului. Marele Satan – America, micul Satan – Israelul şi Vulpea Bătrână – Marea Britanie. Numai că vulpea e văzută drept istoricul tiran în Orientul Mijlociu, de la stăpânitorii imperiului persan până la cei ai rezervelor de petrol.

Nemaivorbind de suspectatul rol al serviciilor secrete britanice în răsturnarea guvernului condus de Mahomed Mossadegh în 1952.

Luând în considerare criza politică de la Teheran şi faptul că manifestanţii vorbesc despre documente de spionaj găsite în ambasadă, este evidentă încercarea de a distrage atenţia electoratului iranian de la problemele interne. Marea Britanie va juca probabil în următoarele luni rolul de duşman convenabil.

Violenţe în slujba regimului (Sueddeutsche Zeitung)

Cine crede oare în fabulaţia despre „studenţii” iranieni care au atacat ambasada britanică din Teheran dintr-o spontană manifestare de nemulţumire? Sperăm că nimeni. Aşadar să vedem lucrurile aşa cum stau ele: incidentul a fost înscenat de regimul islamic, iar motivele sunt evidente.

Să nu uităm că demonstraţia din care s-au desprins contestatarii Marii Britanii era una anunţată şi aprobată. Da, şi escortată de poliţie. Aşa că este evident că aceşti bătăuşi au acţionat cu delegare de la guvern. Concluzia: Iranul caută provocarea. De ce? Pentru că este încolţit din mai multe puncte de vedere. Teheranul se află acum între o Americă ostilă, un Israel care aşteaptă cel mai mic semnal pentru a lansa un atac şi Siria – cel mai