Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Finala care ne aduce 32.000 de turişti

Publicat in Adevarul, miercuri 30 noiembrie 2011 · ·

Mai sunt 160 de zile până la ultimul act al Ligii Europa, care se va desfăşura la Bucureşti, la 9 mai 2012. Acesta va fi cel mai important eveniment sportiv găzduit vreodată de România.

Au rămas cinci luni până la finala Ligii Europa din acest sezon, însă în România frenezia marelui meci a cuprins deja publicul. Aşa se explică şi faptul că cele 20.000 de bilete rezervate românilor s-au vândut ca pâinea caldă în 48 de ore. Şi, judecând după numărul microbiştilor care se plâng pe site-uri că n-au reuşit să-şi ia un tichet din cauza problemelor tehnice cu care s-a confruntat site-ul www.biletefotbalonline.ro, probabil că românii ar fi cumpărat chiar şi toate cele 51.900 de bilete pentru finală.

Acest lucru n-a fost posibil, întrucât UEFA a făcut o împărţeală riguroasă. Pe lângă cele 20.000 de tichete rezervate românilor, 8.000 le-au fost alocate celor două finaliste, iar alte 15.900 vor fi puse în vânzare chiar de UEFA, în perioada 24 februarie - 20 martie 2012. La această ultimă categorie vor avea acces însă doar suporterii neu­tri, nu şi românii! Aceste cifre dezvăluie şi ce va câştiga Bucureştiul ca oraş prin găzduirea finalei.

Pe scurt, în cazul în care nici una dintre finaliste nu va fi din România şi dacă toate biletele păstrate de UEFA se vor vinde, la data de 9 mai 2012, Bucureştiul va fi asaltat de aproape 32.000 de vizitatori din străinătate! Astfel, finala Ligii Europa poate deveni cel mai important eveniment ca anvergură găzduit vreodată de România, având în vedere că nicio altă acţiune n-a reuşit să atragă precum un magnet un număr atât de mare de străini în ţară.

Cum mai pot lua românii bilete?

Chiar dacă tichetele rezervate microbiştilor de la noi s-au epuizat, mai există o rază de speranţă pentru cei care au rămas cu buza umflată. În primul rând, dacă vor exista anulări de comenzi până la data de 18 decembrie, atunci bi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 37 minute
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum o ora
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum 19 minute
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Polonia investighează o întrerupere a sistemului de control al traficului aerian

Ziarul Financiar acum 31 minute
Serviciile poloneze investighează o întrerupere a sistemului de gestionare a traficului aerian, declară sâmbătă purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al ţării, citat de Reuters. „Ofiţeri ai Agenţiei de Securitate Internă colectează informa

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 4 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Brigadă de arbitri din Belgia la meciul Shkëndija – FCSB, din turul doi preliminar al Ligii Campionilor

G4Media acum 31 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Meciul Shkëndija (Macedonia) – FCSB, care va avea loc, marţi, în prima manşă din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, va fi arbitrat de o brigadă din Belgia, condusă de Nathan Verboomen, noteaz

Ministrul Mediului - Interzicerea centralelor de apartament de către UE este un fake news

Ziua Constanta acum 16 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informațiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, precizând că nu există o decizie la nivel european p

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 5 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

VIDEO „Accident tragic”: 19 răniți în timpul unui spectacol de artificii din Dusselforf

HotNews acum 3 ore
Nouăsprezece persoane au fost rănite, dintre care patru grav, în Germania, în urma unui incident survenit vineri noapte în timpul unui spectacol de artificii la un târg din Düsseldorf, în vestul țării, a informat sâmbătă poliția, potrivit AFP. Potri

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/24°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

15°/24°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/34°