Preşedintele Statelor Unite Barack Obama a calificat marţi ca "inacceptabil" atacul de la ambasada britanică din Iran, avertizând Teheranul că are "responsabilitatea de a proteja misiunile diplomatice," relatează AFP.
"Suntem profund tulburaţi de asaltul împotriva Ambasadei Marii Britanii în Iran. Acest tip de comportament este inacceptabil şi îndemn cu fermitate Guvernul iranian să-i pedepsească pe vinovaţi", le-a spus Barack Obama jurnaliştilor, în timp ce-l primea pe premierul olandez Mark Rutte în Biroul Oval, la Casa Albă.
Protejarea reprezentanţelor străine "constituie o obligaţie internaţională, pe care trebuie să o respecte toate ţările", a insistat preşedintele american.
"Faptul că forţele antirevoltă sunt incapabile să reia controlul la ambasadă arată că Guvernul iranian nu îşi ia obligaţiile internaţionale în serios", a apreciat Barack Obama.
Zeci de manifestanţi au atacat şi au pătruns marţi în incinta ambasadei britanice şi într-o altă clădire diplomatică britanică din Teheran, pe fondul tensiunilor referitoare la dosarul nuclear iranian.
Manifestanţii islamişti au pătruns de două ori în sediul ambasadei britanice şi au ocupat câteva ore o fostă reşedinţă britanică situată în nordul capitalei iraniene.
Preşedintele Statelor Unite Barack Obama a calificat marţi ca "inacceptabil" atacul de la ambasada britanică din Iran, avertizând Teheranul că are "responsabilitatea de a proteja misiunile diplomatice," relatează AFP.
"Suntem profund tulburaţi de asaltul împotriva Ambasadei Marii Britanii în Iran. Acest tip de comportament este inacceptabil şi îndemn cu fermitate Guvernul iranian să-i pedepsească pe vinovaţi", le-a spus Barack Obama jurnaliştilor, în timp ce-l primea pe premierul olandez Mark Rutte în Biroul Oval, la Casa Albă.
Protejarea reprezentanţelor străine "constituie o obligaţie internaţională, p